‘Pe retail avem un minus de 1.000 de persoane în această perioadă, dar ceea ce vreau să vă spun este că am şi construit concepte în paralel. Nu a fost o reducere de personal, ci o optimizare a structurii şi proceselor şi introducerea unui nou concept în piaţă numit part-time. Practic am deschis uşile pentru generaţia nouă şi 400 persoane tinere au intrat în bancă în această perioadă. Eforturile au fost mari pentru echipa de angajări în această perioadă’, a spus Dana Demetrian.
Directorul BCR a explicat că restructurarea a presupus o combinaţie de eficienţă şi de traininguri dar şi o scădere de personal.
De asemenea, acesta a spus că nu au fost făcute angajări în locul celor care au plecat, ci este vorba de o nouă structură. În cadrul acesteia se regăsesc foarte puţine persoane care lucrau cu normă întreagă anterior.
Dana Demetrian a declarat că, într-un an normal, eficienţa costurilor adusă de această schimbare va fi de 20-30%.
SURSA: Agerpres