Un nou divorț are loc în showbiz-ul românesc. Deși vestea este una tristă, cele două vedete au ajuns la concluzia că așa este mai bine pentru toată lumea, inclusiv pentru copilul pe care îl au împreună.
CRBL și soția sa, Elena, divorțează
Fanii lui CRBL au avut parte de o surpriză neplăcută. Artistul a publicat pe rețelele de socializare un mesaj prin care spune că va divorța de soția sa, Elena.
Cei doi sunt împreună de 15 ani, dar se pare că le este mai bine pe drumuri separate.
Pe Instagram, artistul a publicat o imagine cu soția sa, iar la descriere a făcut tristul anunț.
CRBL spune că decizia nu a fost una ușoară, dar că este cea mai potrivită atât pentru ei, cât și pentru fiica lor, Alessia.
„Cu inimile împovărate de tristețe, dar în același timp într-un spirit de transparență și respect reciproc, dorim să vă împărtășim o decizie deosebit de dificilă pe care am luat-o împreună.
După o perioadă de reflecție profundă, am ajuns la concluzia că este mai bine pentru noi să urmăm drumuri separate în viață. Această hotărâre nu a fost ușoară, dar am decis să o luăm cu gândul la binele nostru individual și, mai ales, la binele Alesiei”, se arată în mesaj.
CRBL cere ca intimitatea să le fie respectată
În continuarea mesajului, artistul a mai precizat că au avut multe momente minunate de-a lungul relației lor. De asemenea, au învățat multe lecții în acești ani.
În mesaj, artistul mai cere ca intimitatea lor să le fie respectată. În plus, spune că nu vor fi oferite informații suplimentare cu privire la divorțul lor.
Mesajul de pe Instagram a fost semnat atât de către CRBL, cât și de Elena.
„Recunoaștem cu sinceritate toate momentele minunate pe care le-am împărtășit și lecțiile prețioase pe care le-am învățat împreună. În această perioadă de schimbare, ne angajăm să menținem un cadru de respect și armonie, cu prioritatea de a asigura un mediu sănătos și echilibrat pentru creșterea și dezvoltarea copilului nostru.
Vă rugăm să respectați intimitatea noastră și a copilului nostru în această perioadă sensibilă. Nu vom oferi detalii suplimentare în afara acestui anunț. Vă mulțumim pentru susținerea și înțelegerea voastră în aceste momente dificile.Cu respect și recunoștință, CRBL și Elena”, se arată în mesaj.
Relația dintre cei doi nu mai mergea așa de bine
Cu un an în urmă, în cadrul unui podcast cu Jorge, artistul a dezvăluit câteva indicii despre cum mergeau lucrurile în relație.
Artistul a relatat că au discuții diverse, pe diferite teme. Aceste discuții pot ajunge la tensiuni.
El a menționat că au existat divergențe de opinii în casă și că s-a întâmplat să fie tensiuni puternice.
Acesta a mai spus atunci că o numește pe soția sa „șefa”, deoarece ea are un cuvânt important în gestionarea finanțelor și a altor aspecte.
De altfel, a descris-o pe Elena ca fiind o persoană meticuloasă și perfecționistă, care, atunci când face curățenie în casă, o face impecabil, chiar mai bine decât în reclame.
„Noi avem discuții începând de la discuțiile de știri, de energii, de Covid, de război, sunt chestii reciproce. Ne batem în argumente, ajungem la tensiuni. Avem situația asta care se duce în situații foarte aprinse. La noi se cântă pe două voci, clar. Vezi că moldoveanca are glas, are brand. Ea e șefa la noi în casă. Ea poartă numele de scenă șefa. Eu așa o strig. Ea e șefa la bani.
Eu îi cer ei bani. Ea e administratorul la tot ce înseamnă treaba asta. Eu sunt pe ordine și ea e pe curățenie. Elena e perfecționista care dacă se apucă să facă în casă e impecabil, mai ceva ca în reclame”, a declarat CRBL despre căsnicia sa cu Elena, în podcastul lui Jorge.
Cei doi au împreună o fiică pe nume Alessia.