Un nou divorț în showbiz-ul românesc! Un cunoscut actor a cerut separarea de soția sa. Procesul ar putea dura însă destul de mult, deoarece au un copil împreună.
Actorul Horațiu Dan Medveșan a surprins pe toată lumea, deoarece va divorța de soția sa, Bianca Rafaela, care este la rândul ei artistă.
Acesta a devenit cunoscut pentru rolul pionierului Victor din „Cireșarii” (1984), regizat de Adrian Petringenaru. Alte filme în care s-a făcut remarcat sunt „Cetatea ascunsă” (1987) și „Aripi de zăpadă” (1985).
Nimeni nu se aștepta să divorțeze
Deși în urmă cu un an și jumătate păreau extrem de fericiți și împliniți, Horațiu Dan Medveșan a cerut divorțul de soția sa, Bianca Rafaela. Având în vedere faptul că cei doi au împreună o fetiță, nu se exclude posibilitatea ca procesul să fie unul de durată. Ambii părinți sunt dispuși să lupte pentru custodia celei mici. Potrivit Cancan.ro, încă nu s-a stabilit o dată oficială pentru prima înfățișare. Vestea divorțului a venit ca un trăsnet, deoarece în iunie 2021, actorul se declara încântat de relația pe care o are cu soția sa, în ciuda diferenței mari de vârstă.
„Aproape de o vârstă destul de înaintată pentru căsătorie și copii, Dumnezeu și-a întors fața către mine, cred, și mi-a scos în cale exact ce îmi doream. Rafaela depășește cu mult orice așteptare și ca om, soție mamă copilului, dar cu siguranță și ca artist.
Piesele scrise de ea îmi vorbesc, le simt ca și cum le-aș fi gândit eu însumi și nu contenesc să mă mir de câtă maturitate și înțelepciune pot exista într-o fată atât de tânără. Scrie versuri incredibile, scrie piese ce au o înlănțuire melodică și armonică super profi și a le orchestra e cel mai plăcut lucru pentru mine”, spunea atunci Horațiu Dan Medveșan, potrivit cristoiublog.ro
Divorțurile anului 2022
Anul 2023 abia a început, așa că nu putem prezice ce urmează să se întâmple. Anul 2022 însă a fost unul în care multe cupluri din lumea mondenă autohtonă s-au destrămat, șocându-și fanii.
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, Simona Halep și Toni Iuruc, Alina Sorescu și Alexandru Ciucu, Mihaela Cernea și Costin Craioveanu, Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău, Andreea Bălan și George Burcea, Raluca Bădulescu și Florin Stamin și Paula Seling cu Radu Bucura sunt numai câteva dintre cuplurile care și-au spus adio în 2022.