Un cunoscut antrenor român de fotbal şi-a făcut curaj şi a vorbit despre motivele care au dus la divorţul său. El recunoaşte că a avut o soţie foarte bună, care şi-a dedicat viaţa pentru el. Ce nu a mers bine, în final?
Fostul fotbalist şi actual antrenor Dan Alexa şi-a deschis sufletul şi a vorbit despre o perioadă extrem de grea a vieţii sale: divorţul de fosta soţie.
“Ea suferea foarte mult (…) Și-a dat viața după programul meu”
Într-un interviu acordat Antena Stars, tehnicianul a recunoscut că o respectă foarte mult pe mama fiicelor lui şi lasă de înţeles că poartă o mare parte din vina despărţirii, pentru că a fost imatur în relaţia cu soţia sa.
“Eu am avut parte de o soție foarte bună, care și-a dedicat viața pentru mine. (…) Ea suferea foarte mult când jucam prost sau eram criticat. Și-a dat viața după programul meu. (…) Cred că am ajuns la divorț pentru că am fost de foarte mult timp împreună.
Cred că am fost imatur în relație. Atunci când cunoști pe cineva de mult există și riscul ăsta să nu te maturizezi odată cu relația, să apară alte probleme odată cu creșterea în vârstă”, a declarat Dan Alexa, potrivit antenastars.ro.
Cum se înţelege acum antrenorul cu fosta soţie? Ar putea să se recăsătorească?
Antrenorul spune că, în prezent, el şi fosta soţie se înţeleg foarte bine, iar la mijloc sunt doi copiii pe care ambii își doresc să îi educe frumos și să se bucure de armonie în familie.
“O apreciez mereu, am apreciat-o. Avem doi copii care sunt viața mea, două fete, pe care le iubesc enorm. Cred că sunt persoane pe care le iubesc necondiționat.
Important este că am o relație foarte bună cu ea acum și până la urmă, viața merge înainte”, a mai mărturisit Dan Alexa.
Întrebat dacă ar fi gata să ajungă din nou în faţa altarului, el a răspuns: “Da, sigur! Dacă iubesc şi găsesc înţelegere, cu siguranţă.”
Ce spune Dan Alexa despre Anamaria Prodan?
Dan Alexa a povestit şi despre relaţia sa cu familia Prodan-Reghecampf, mai ales având în vedere celebra scenă din urmă cu doi ani, când Anamaria Prodan a fost filmată pălmuindu-l pe Alexa.
“Este o familie pe care eu o apreciez foarte mult. Reghe este printre antrenorii foarte buni din fotbalul românesc. Ana este managerul meu, eu am semnat un contract cu ea în continuare. M-a ajutat mult pe la echipele la care am fost, a încercat tot timpul să îmi aducă jucătorii pe care i-am vrut şi a fost lângă mine.
Dar deciziile importante, provocările pe care multă lume poate nu le înţelege, le iau singur. Mereu am fost aşa. Indiferent de situaţie, toate deciziile le iau cu nişte argumente. (…) Dacă simt că Ana poate să mă ajute, sigur că apelez. (…) Avem o relaţie de respect. Pe Reghe îl respect foarte mult şi mă bucur că s-a întors în România, cred că i-a lipsit foarte mult ţara noastră”, a declarat Dan Alexa.
Sursa foto: Dreamstime