Și atunci când nu mai sunt soț și soție, foștii parteneri trebuie să rămână părinții copiilor lor. Din păcate, în multe cazuri, copiii devin arme ale manipulării în lupta pentru custodie. Atunci când tatăl sau mama nu își poate petrece timp cu copilul conform planului parental stabilit de judecător din cauza intervențiilor celeilalte părți, instanța dispune, de cele mai multe ori, începerea executării silite a hotărârii judecătorești.
Av. Ovidiu Șerban
Av. Ioan Celestino Dincă
Zamfirescu Racoți&Partners
Problema este că părintele vizat nu se supune legii nici în acest moment. Ce este atunci de făcut?
Experiența acumulată de-a lungul anilor în spețele de dreptul familiei ne-a arătat că, în încercarea de a arunca vina destrămării relațiilor de familie pe partenerul de viață sau de a obține, cu orice preț, o palidă răzbunare pentru eventualele suferințe, părinții uită de consecințele iremediabile pe care un proces de divorț le poate avea asupra copiilor.
De regulă, instanțele stabilesc la divorț și măsurile privind copiii minori: custodia copilului,stabilirea locuinței, programul de vizită al celuilalt părinte sau pensia de întreținere.
Principiul după care instanțele de judecată se ghidează este acela al interesului superior al copilului. Altfel spus, în urma analizării probelor din dosar, judecătorul este dator să stabilească ce este mai bine pentru copil, pentru creșterea și educarea sa. Hotărârea judecătorului este
obligatorie pentru părinți.
Dacă părinții decid să continue disputa care a dus la destrămarea căsătoriei și nu respectă hotărârea judecătorească, devine necesară executarea silită a hotărârii respective.
Una dintre cele mai spinoase și de interes aspecte ale acestei proceduri se referă la schimbarea locuinței copilului sau respectarea programului de vizită.
Executarea silită a unor astfel de hotărâri este o misiune extrem de dificilă. Efectele negative permanente asupra copiilor sunt semnificative și de cele mai multe ori accentuate de lupta continuă între părinți.
CE POATE FACE PĂRINTELE CARE NU LOCUIEȘTE CU COPILUL ȘI CARE DOREȘTE SĂ ÎȘI ADUCĂ
COPILUL ACASĂ SAU DOREȘTE SĂ AIBĂ UN PROGRAM DE VIZITĂ EFECTIV?
Acesta se poate adresa executorului judecătoresc pentru demararea procedurii de executare
silită ce presupune mai mulți pași meniți să determine părintele care nu respectă hotărârea judecătorească să o respecte în litera și spiritul ei:
Măsuri pentru sancționarea pecuniară sau penală a părintelui care nu respectă decizia instanței, fără implicarea directă a copilului:
sesizarea executorului judecătoresc care, după ce obține încuviințarea executării silite, transmite o somație părintelui care nu respectă legea în vederea respectării planului parental.
sancțiunile pentru nerespectarea somației pot consta în amenzi cuprinse între 100 de lei și 1.000 lei pe zi de întârziere sau în începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești. Amenda maximă prevăzută de legea română este de 90.000 lei comparativ cu alte state europene unde penalitățile (financiare) sunt mult mai ridicate și pot ajunge până la maxim 100.000 Euro. Măsuri care presupun prezența efectivă a copilului în procedură:
executarea silită efectivă are loc în prezența unui reprezentant al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) şi, dacă se consideră necesar, a unui psiholog desemnat de această autoritate. În cazul în care copilul refuză în mod categoric să-l părăsească pe părintele care nu respectă legea sau manifestă aversiune față de părintele care nu locuiește cu el, judecătorul poate dispune, în funcție de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică, pentru o perioadă ce nu poate depăși 3 luni.
la finalizarea programului de consiliere și în baza unui raport întocmit de psiholog poate fi reluată procedura executării silite.
CE SE POATE ÎNTÂMPLA CU COPILUL DACĂ HOTĂRÂREA INSTANȚEI NU ESTE RESPECTATĂ?
Una dintre cele mai dramatice și grave consecințe asupra copilului este sindromul alienării părintești, adică denigrarea sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, scopul fiind câștigarea custodiei sau păstrarea custodiei copilului. Această atitudine, în funcție de situație, se traduce prin abuzuri emoționale, insuflarea ideii că celălalt părinte este un dușman, sugerarea inferiorității celuilalt părinte, iar, câteodată, chiar și abuzuri fizice.
Manipulat emoțional și psihologic, copilul poate refuza compania părintelui care nu locuiește cu el. În aceste cazuri, nici executorul judecătoresc, nici consilierul psihologic și nici părintele-în cauză nu au vreo pârghie la dispoziție să-l ia pur și simplu pe copil din mâinile celuilalt părinte, care apelează la tot felul de artificii și tertipuri pentru a face plecarea de bunăvoie a copilului cu fostul partener de cele mai multe ori imposibilă.
CE ESTE DE FĂCUT?
Înainte de a stabili care este interesul superior al copilului, judecătorul ar trebui să alcătuiască profilul socio-moral al părinților. Altfel spus, să stabilească toate datele necesare cu privire la poziția lor în societate și la serviciu, modul în care își exercită în general îndatoririle față de copii, anumite afecțiuni medicale care îi pot împiedica să exercite atribuțiile de părinte etc.
Mai departe, evident, regula este că ambii părinți trebuie să coopereze pentru creșterea și educarea copilului, chiar dacă viața i-a dus la separare și să accepte care este interesul superior al copilului lor.
Procedura executării silite și sancțiunile ce pot fi dispuse împotriva părintelui care nu respectă hotărârea prezintă limitările lor, mai ales dacă acesta dispune de resurse materiale. Amenzile prevăzute de lege pot fi insuficiente pentru a determina un părinte să execute hotărârea instanței.
În aceste condiții, apare întrebarea: Care este interesul superior al copilului: Să crească cu un singur părinte care îl îndepărtează de celălalt părinte și căruia nu îi pasă de sănătatea psiho-fizică a propriului copil? Sau să fie încredințat silit celuilalt părinte, operațiune completată de un program adecvat de consiliere
psihologică?
Evident că răspunsul nu este simplu și necesită o dezbatere amplă la nivelul societății și un răspuns legislativ corespunzător. Fiecare speță în parte ne demonstrează că, de foarte multe ori, legea actuală este insuficientă sau inadecvată pentru a permite, în mod real, o protecție corespunzătoare a copiilor.
O sancțiune suplimentară pentru părintele alienator ar putea să fie decăderea din drepturile părintești, operațiune posibilă și în conformitate cu legislația actuală, însă nu foarte eficace dacă avem în vedere că parcurgerea procedurilor judiciare permite părintelui alienator să își definitiveze opera, dacă putem spune așa, înainte de a se pronunța hotărârea. Iar odată pronunțată, se pune din nou problema punerii în executare a hotărârii, unde ne lovim de deficiențele discutate anterior.