După scandalul provocat de maneaua de pe scena Electric Castle, DJ-ul din Estonia vorbeşte despre reacţia organizatorilor şi despre planurile sale de a reveni pe scena festivalului de la Bonţida.
Tommy Cash, DJ-ul din Estonia care a pus o manea la festivalul Electric Castle, a primit interzis de la organizatorii festivalului de la Bonţida, după cum relatam sâmbătă. El vorbeşte acum despre motivele care l-au făcut să pună pe scenă melodia lui Adi Minune, dar şi dacă va mai reveni să mixeze la Electric Castle.
DJ-ul estonian pune ironic în seturile lui muzică specifică țării în care cântă. Vine din Estonia și consideră că are suflet de est-european, chestie care se vede și în referințele balcanice din muzica sa, ilustrată cu elementele de kitsch și cu obiceiurile de prost gust din țările post-sovietice. „Am primit acestă piesă de la un prieten. Mi s-a părut ca orice altă «melodie amuzantă din trecut». Toate țările, mai ales Europa de Est, au muzica lor pop proastă din anii 90. Eu vin dintr-o astfel de țară și asta chiar înseamnă ceva pentru mine”, a declarat Tommy Cash pentru VICE.
Artistul spune că a primit mesaje în care era îndemnat să nu se mai întoarcă la Electric Castle şi asta şi are de gând. „Nu voi mai cânta niciodată la Electric Castle, până când promoterii nu se vor autoeduca să fie buni cu persoanele mai puțin norocoase și nu se vor opri din a înjosi oamenii pentru gustul lor muzical sau backgroundul cultural”, a declarat Tommy Cash. Estonianului i se pare „înjositor, oribil și șocant” că „există oameni care consideră că un stil de muzică e destinat săracilor și needucaților” și hilar că organizatorii Electric Castle „se consideră prea elitișiti” ca să-l lase să încorporeze în setul său o piesă care a fost cântată în trecut în România.