Prezentă pe piaţa locală de nouă ani, DKV Euro Service s-a dezvoltat constant de atunci. “Pentru anul 2017 DKV se va concentra pe dezvoltarea serviciilor şi a rețelei de parteneri locali pentru a valorifica tendinţa pozitivă a pieţei pe care o observăm. Piaţa din România are un potenţial mare de dezvoltare – sunt peste 36.000 de companii active atât în domeniul transportului de mărfuri, cât şi al celui de persoane. Cota de piaţă spre care ţintim în acest an este de 15% din segmentul de transport internaţional şi o cifră de afaceri de 260 de milioane de euro. Recent au fost obținute și ultimele aprobări ale parteneriatul dintre DKV Euro Service, T-Systems International şi Daimler AG, pentru joint venture-ul care va dezvolta platforma Toll4Europe. Aceasta va permite colectarea tuturor taxelor de drum, de poduri și de tunel utilizând același dispozitiv unic. Introducerea acestui proiect este planificată pentru anul 2018”, declară Robert Vass, country manager.
Clienţii DKV şi utilizatorii aplicaţiei DKV APP au de acum acces la şi mai multe informaţii privind costurile combustibillilor deoarece compania a extins transparența prețurilor carburanților în Uniunea Europeană cu trei noi piețe. Astfel, după Germania și Franța, DKV oferă în timp real și prețurile carburanților din Italia, Spania și Portugalia.
De asemenea, serviciile online ale companiei devin din ce în ce mai populare în rândurile clienţilor. Platforma eServices a DKV Euro Service cuprinde instrumente on line de tipul DKV app, DKV Maps, DKV Interfaces, DKV Cockpit, DKV eReporting cu ajutorul cărora clienţii îşi pot reduce substanţial efortul de administrare, întrucât au acces oricând la date şi informaţii diverse şi importante pentru business-ul lor: acces în timp real la preţul carburantului din mai multe ţări, planificator de rute, detalii despre rambursări de taxe, precum şi harta punctelor de acceptanţă etc.
DKV pune la dispoziţia clienţilor cea mai mare reţea cu staţii de carburanţi şi parteneri de servicii din Europa, cu peste 65.500 de puncte de acceptanță în 42 de țări europene. În România, clienţii DKV pot beneficia de o rețea locală extinsă, de peste 700 de stații (LUKOIL, MOL, OMV / Petrom, Oscar Downstream, Gazprom, Socar, Smart Diesel, Aral etc). Compania se află în negocieri de mai mulţi ani cu Rompetrol şi speră să încheie un contract cât mai curând.
Anul trecut, compania germană a adăugat aproximativ 5.000 de noi stații de carburanți rețelei sale din Europa și a devenit partener oficial pentru operatori de taxe de drum din mai multe țări europene.