România s-ar putea învecina cu Rusia. Amenințarea Moscovei: Vrem întreaga țară

harta Europei, război Ucraina Rusia

SURSA FOTO: Dreamstime

Se schimbă harta Europei! România s-ar putea învecina cu Rusia în viitor, dacă armata rusă va reuși să cucerească întreaga Ucraina. „Vrem întreaga țară, până la frontiera cu Polonia”, a avertizat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev.

Rusia vrea să cucerească toată Ucraina?!

Război în Ucraina. Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Mededev, a publicat un nou mesaj pe pagina sa de pe rețeaua socială „VKontakte”, în care a comentat o serie de declarații ale președintelui Rusiei, Vladimir Putin.

Printre altele, a vorbit și despre negocierilor de pace cu Ucraina.

Vladimir Putin (SURSA FOTO: kremlin.ru)

„Sunt posibile negocieri pe viitor? Da, sunt posibile”, a scris el.

Medvedev a vorbit însă şi despre posibilitatea ca Rusia să ocupe întreg teritoriul Ucrainei, până la graniţa cu Polonia.

„Tocmai acest lucru l-a spus astăzi președintele nostru, formulând o nouă idee privind încheierea conflictului, dar numai ținându-se cont de realitățile create pe teren, pe baza Tratatului de la Istanbul și a versiunii actuale a Constituției Federației Ruse.

Nu exclud ca zona sanitară, creată de Rusia pentru a-și asigura securitatea, să includă întreaga Ucraina până la frontiera cu Polonia pentru că chiar de acolo vine o amenințare continuă”, a adăugat oficialul rus.

Dmitri Medvedev (SURSA FOTO: kremlin.ru)

Volodimir Zelenski, un nimeni?

Război în Ucraina. El a vorbit și despre președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe care îl consideră „un nimeni”. Ba chiar i-a scris numele de familie cu literă mică.

„În spatele lui nu există nicio autoritate, iar ordinele sale nu trebuie îndeplinite de nimeni.

Orice militar ucrainean comite o infracțiune penală când execută ordinele ilegale ale oficialilor numiți de puterea ilegală”, a avertizat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse.

Volodimir Zelenski (SURSA FOTO: Facebook, Володимир Зеленський)

Vladimir Putin este gata să se așeze la masa negocierilor de pace

Postarea sa a fost făcută la câteva zile distanță după ce președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat personal că este deschis să se așeze la masa negocierile de pace. A precizat, însă, că refuză să negocieze direct cu președintele Ucrainei, pe motiv că acesta și-ar fi pierdut legitimitatea.

Din punctul lui de vedere, poporul ucrainean este singurul care poate decide asupra păcii, iar recunoașterea legitimității președintelui Ucrainei aparține exclusiv poporului ucrainean.

El a reamintit că mandatul prezidențial al lui Volodimir Zelenski a expirat la mijlocul lunii mai. Cu toate acestea, conform Constituției Ucrainei, nu pot fi organizate alegeri prezidențiale în timpul legii marțiale sau în perioade de război.

Situația actuală pare a fi una de uzurpare a puterii statului, crede el. Totuși, el crede că negocierile de pace pot avea loc în continuare deoarece puterea poate fi transferată președintelui Parlamentului de la Kiev, conform Constituției Ucrainei.

„Se pare că ne confruntăm cu o uzurpare a puterii. Totuși negocierile pot avea loc, pentru că articolele din Constituție spun că puterea e transferată președintelui Radei (parlamentul ucrainean). Noi suntem pregătiți de negocieri”, a spus oficialul rus în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg.