„Observăm că Statele Unite îşi continuă politica de creştere a livrărilor de arme către Ucraina şi de convingere a protejaţilor lor să facă acelaşi lucru”, a declarat Dmitri Peskov în legătură cu primirea la Casa Albă a cancelarului german Olaf Scholz, programată mai târziu în cursul zilei de astăzi.
Joe Biden îl va primi pe Olaf Scholz la Casa Albă
Acesta a spus, de asemenea, că „nu va avea un impact hotărâtor asupra rezultatului ofensivei (din Ucraina), însă este evident că va prelungi acest conflict, cu consecinţe triste pentru poporul ucrainean”.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a adăugat că „asta reprezintă o cheltuială importantă pentru economiile acestor ţări şi are un impact negativ asupra bunăstării cetăţenilor lor, inclusiv în Germania„.
Potrivit agenției de presă AFP, întâlnirea de la Washington a președintelui Joe Biden cu Olaf Scholz va transmite Rusiei și Chinei un mesaj de unitate, după o perioadă tensionată în relațiile bilaterale dintre principalii susținători ai Kievului.
Un purtător de cuvânt al cancelarului a spus că principalul obiectiv al dialogului îl va reprezenta evoluția războiului și sprijinul pe care aliații îl pot acorda ucrainenilor. Germania se numără printre țările care au contribuit semnificativ la acest sprijin.
Germania și SUA vor ca Beijingul să își folosească influența asupra Mosovei
Germania și SUA încearcă să convingă China să își folosească influența asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului. Într-un discurs adresat Parlamentului german joi, pe 2 martie, Olaf Scholz a declarat că este dezamăgitor că Beijingul s-a abținut de la condamnarea invaziei ruse, deși a salutat eforturile sale de dezescaladare nucleară.
„Mesajul meu către Beijing este clar: Folosiți-vă influența la Moscova pentru a cere retragerea trupelor ruse”, a spus el.
„Și nu oferiți arme agresorului rus”, a precizat cancelarul.
Afirmațiile lui Scholz au subliniat modul în care răspunsul internațional la războiul din Ucraina a evidențiat diviziunile globale, China și India abținându-se de la condamnarea invaziei ruse. Statele Unite se gândesc la posibilitatea de a impune noi sancțiuni Chinei dacă Beijingul oferă sprijin militar Rusiei, au declarat surse pentru Reuters săptămâna aceasta.
Consultările se află încă într-un stadiu preliminar. De cealaltă parte, China a emis un document în 12 de puncte care solicită o încetare a focului, care a fost întâmpinată cu scepticism în Occident.