Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunțat că este posibil ca Vladimir Putin să rostească mesajul său anual în fața membrilor Plenului reunit al Celor două Camere ale Parlamentului rus, Adunarea Federală, anul viitor, în 2023. Acesta a mai spus și că mesajul președintelui rus pentru Adunarea Federală nu poate fi transmis în scris, ci în mod cert îl va comunica fizic, față în față.
„Nu există posibilitatea de a fi transmis în formă scrisă. Anul viitor acesta cu certitudine va fi rostit. Să încetăm să mai ghicim în zațul de cafea”, a declarat Peskov, în timpul unui briefing din 14 decembrie.
Vladimir Putin nu își va susține discursul anul acesta
Marți, pe 13 decembrie, Peskov a negat că Vladimir Putin ar urma să rostească discursul său anual în fața Adunării Federale pe data de 27 decembrie.
Președintele Comitetului constituţional din cadrul Consiliului Federației, Andrei Klişas, a spus că practic, Constituția Rusiei nu stabilește termenii când trebuie rostit mesajul președintelui în Adunarea Federală, ci șeful statului stabilește în mod independent procedura și termenii acestui eveniment. Articolul 84 din Constituție prevede că președintele Federației Ruse se adresează Adunării Federale cu „mesaje anuale despre situația din țară, despre principalele direcții ale politicii interne și externe a statului”.
Decizie neobișnuită pentru Vladimir Putin
Ieri, Dmitri Peskov confirma că liderul de la Kremlin nu va susține discursul anual în fața Adunării Federale și că speră ca Vladimir Putin să găsească, în curând, „o oportunitate” de a comunica cu presa.
Președintele rus a sărit peste conferința de presă de la sfârșitul anului numai în 2005 și în perioada 2008-2012, când a avut funcția de prim-ministru, scrie agenția de presă TASS.
John Sullivan, fostul ambasador american la Moscova, a dat și un motiv pentru această decizie. Acesta este de părere că Putin încearcă să evite o eventuală chestionare în legătură cu războiul din Ucraina.
„Cred că e un semn de îngrijorare în legătură cu sprijinul său pe plan intern”, a declarat diplomatul pentru CNN.
„Vladimir Putin nu dorește să iasă și să petreacă ore în fața jurnaliștilor, chiar și a celor din presa de stat, și să riște să-i fie adresate întrebări incomode sau supărătoare”, a mai adăugat Sullivan.