Drumul naţional DN 25 va fi modificat, anunță președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea. Acesta a explicat ce modificări vor fi aduse drumului, care a primit și denumirea de ”drumul morții” din cauza numărului ridicat de accidente care au loc pe acesta.
DN 25 va fi extins și modernizat
DN 25 va fi extins și modernizat. Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat că DN25 va fi extins la patru benzi. De asemenea, acesta va fi modernizat pentru a preveni alte noi tragedii, în contextul în care drumul este cunoscut și sub numele de ”drumul morții”.
Acesta spune că vor fi montate mai multe parapete pentru delimitarea celor două sensuri de circulație. De asemenea, acestea vor fi amenajate și 28 de sensuri giratorii pentru facilitarea accesului din drumurile laterale.
Președintele CJ Galați mai spune că vor fi construite și pasarele pentru pietoni.
Lucrările costă aproximativ 300 milioane de euro
Acesta a mai spus că drumul va pleca de la Galați și va ajunge până la Hanu Conachi.
Pentru aceste lucrări s-a încheiat un parteneriat între CJ Galaţi și CNAIR, proiectul fiind de 1,5 miliarde de lei. Suma este echivalentă cu aproximativ 300 milioane de euro.
Costel Fotea mai spune că toate podurile vor fi demolate şi modernizate. Este vorba despre 12 poduri.
„Va pleca drumul de la Galaţi şi va ajunge până la Hanu Conachi.
Drumul naţional DN 25 de la Galaţi până la Hanu Conachi se va construi. Are finanţare asigurată, este un parteneriat al CJ Galaţi cu CNAIR, este un proiect de 1,5 miliarde de lei, adică aproximativ 300 milioane de euro.
Este un proiect care va însemna modernizarea drumului. Asta înseamnă lăţirea la patru benzi, relocarea tuturor utilităţilor, construirea de sensuri giratorii, adică 28 de sensuri giratorii.
Toate podurile de pe acest drum până la Hanu Conachi vor fi demolate şi modernizate, în speţă 12 poduri mari care vor fi demolate şi construite din nou”, a declarat Costel Fotea, preşedinte CJ Galaţi.
Timpul de așteptare este de zeci de minute
Acesta mai spune că pe acest drum au loc zilnic blocaje. De asemenea, mai spune că sunt probleme mari în ceea ce privește traversarea drumului. Zamfira Burlacu, primarul comunei Șendreni arată că cei mici și bătrânii nu pot să traverseze de pe o parte pe cealaltă.
Nu în ultimul rând, mai spune aceasta, există doar patru treceri de pietoni.
În plus, timpul de aşteptare pentru a ieşi pe DN este de 15 până la 30 de minute.
Modernizarea drumului cel mai tranzitat din Galați va beneficia de finanțare europeană în cadrul Programului de Transport 2021-2027.
Mai multe drumuri județene, modernizate
Președintele CJ Galați mai spune că au loc modernizări ale mai multor drumuri județene. El a anunțat că zilele acestea s-a turnat primul strat de asfalt pe drumurile de la Suceveni şi Cerţeşti – Cotoroaia, în extravilanul localităţilor.
”Modernizăm de la zero mai multe drumuri judeţene, de la partea de fundaţie şi lărgirea părţii carosabile, la poduri, podeţe şi sisteme de colectare a apelor pluviale.
Zilele acestea, s-a turnat primul strat de asfalt pe drumurile de la Suceveni şi Cerţeşti – Cotoroaia, în extravilanul localităţilor.
Ambele lucrări fac parte din două ample investiţii de modernizare a aproximativ 80 de kilometri de drum.
Este vorba despre tronsonul funcţional DN24D – Bălăbăneşti – Bălăşeşti – Ciureştii Noi – Cotoroaia – Cerţeşti – Blânzi – Corod – Valea Mărului – Slobozia Conachi – Schela (ferma de la Greaca) – intersecţia cu DN25 (pod sat Traian) si despre DJ242D Băneasa- Suceveni- Rogojeni”, arată el.