DNA: 13 inculpaţi trimişi în judecată pentru evaziune la achiziția de medicamente

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a 13 inculpaţi, administratori ai unor societăţi sau persoane care controlau efectiv anumite firme, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul achiziţiei de medicamente cu prejudiciu de 19 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al DNA, inculpaţii din dosar au fost deferiţi justiţiei pentru evaziune fiscală şi spălare de bani sau pentru complicitate la aceste infracţiuni. 

"În perioada 2010 – 2011, inculpata Pănescu Iuliana-Daniela împreună cu inculpatul Ştefan Dan-Valentin, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, cu sprijinul celorlalţi inculpaţi (administratori sau persoane care controlau în fapt activitatea unor societăţi partenere), au înregistrat în contabilitatea firmelor pe care le conduceau achiziţii fictive de medicamente", se precizează în comunicat. 

Conform sursei citate, medicamentele respective, din categoria celor destinate afecţiunilor cardiace, infecţiei HIV/SIDA şi celor onco-hematologice şi care fac obiectul unor programe naţionale finanţate de la bugetul de stat, fiind subvenţionate în totalitate, erau procurate de pe piaţa neagră din România şi erau exportate ulterior în spaţiul intracomunitar. 

În acest mod, inculpaţii beneficiau ilegal de scutiri de taxe. Potrivit anchetatorilor, membrii reţelei au cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 19.070.230 de lei, din care 6.870.203 lei TVA dedus ilegal şi 12.200.027 de lei impozit pe profit nedeclarat. 

"În aceeaşi perioadă, pentru a da o aparenţă de legalitate achiziţiilor înregistrate, a fost creat un circuit financiar menit să asigure produsul infracţional şi să spele sumele de bani provenite din evaziunea fiscală. Astfel, pentru a fi ascunsă originea ilicită a fondurilor, sumele de bani obţinute în maniera de mai sus au fost rulate prin conturile societăţilor controlate de inculpaţi, de unde, ulterior, suma totală de 58.745.965,90 lei a fost retrasă de aceştia direct, în numerar sau prin intermediul ATM-urilor", se mai menţionează în comunicatul DNA. 

Ministerul Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 19.070.230 lei, iar procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile, imobile şi conturi bancare care aparţin unora dintre inculpaţi. 

După finalizarea rechizitoriului, dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Bucureşti. 

AGERPRES