Călin Popescu Tăriceanu a fost pus sub urmărire penală de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie! Acesta este acuzat de luare de mită în valoare de 800.000 de dolari.
Un fost premier, pus sub urmărire penală! Este vorba despre fostul preşedinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îl urmăresc într-un dosar în care este acuzat de luare de mită în valoare de 800.000 de dolari.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că Tăriceanu, în calitate de prim ministru, ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanţă, conform unui comunicat al DNA.
Tăriceanu, vizat de acuzații grave
„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 22/VIII/3 din 11 ianuarie 2021, ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale și constituționale necesare pentru efectuarea urmăririi penale față de o persoană care, la data faptelor, deținea funcția de prim ministru, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul POPESCU-TĂRICEANU CĂLIN CONSTANTIN ANTON, la data faptei prim ministru al Guvernului României, pentru săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită.
În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
Suspectul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton, în calitate de prim ministru, ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță. În schimb, acesta și-ar fi exercitat atribuțiile astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei.
Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăților făcute de statul român către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore”, este scris în comunicatul DNA.
Suspectului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală
„Prezentul dosar a fost constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cererea autorităților judiciare austriece.
După respingerea, la data de 3 iunie 2019, a cererii inițiale de încuviințare a urmăririi penale de către Senat (instituție învestită cu soluționarea având în vedere calitatea de senator a lui Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton la acea dată), procurorii au efectuat, în același dosar, acte de urmărire penală cu privire la fapte și alte persoane.
Ca urmare a administrării unor probe suplimentare, au rezultat elemente de noutate care au conturat starea de fapt mai sus menționată cu referire la fostul demnitar.
Suspectului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În vederea confiscării obiectului infracțiunii de luare de mită, în cauză s-a dispus sechestru asigurator pe bunuri imobile aparținând suspectului Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton până la concurența sumei de 800.000 USD, echivalent în lei – 3.204.640 lei.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, transmite DNA.