Procurorii DNA Alba Iulia au luat în vizor containerele cu saloane amenajate pentru pacienţii cu COVID-19, în valoare de 6 milioane de lei, care sunt amenajate la Sibiu. Procurorii anti-corupţie au deschis un dosar penal şi au solicitat documente de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu, a declarat, luni, directorul militar al spitalului sibian, lt. col. Constantin-Marinel Vlase.
„Având în vedere că pe rolul Direcţiei Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia, există înregistrat un dosar penal cu privire la săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea 78/2000, prin Ordonanţa procurorului din cadrul DNA s-a dispus în data de 25.08.2020, predarea în fotocopie a documentelor referitoare la procedura privind atribuirea contractului de lucrări ‘Amplasare provizorie şi reversibilă – construcţii modulare spital’ precum şi plăţile efectuate până în prezent. SCJU Sibiu a răspuns acestei solicitări în data de 3 septembrie predând documentele solicitate”, a explicat directorul SCJU Sibiu pentru Agerpres.
Ce anunţa unitatea medicală în luna octombrie?
În luna octombrie, SCJU Sibiu anunţa că a cheltuit peste şase milioane de lei pentru aceste containere în care sunt saloane cu 25 de paturi pentru pacienţi, bani daţi de Consiliul Judeţean.
„Lucrările la cel mai important obiectiv de investiţii al SCJU Sibiu din anul curent, anume ‘Amplasarea provizorie şi reversibilă construcţii modulare secţii spital’ au fost finalizate în proporţie de 100%. Valoarea totală a proiectului se ridică la 6.056.100 lei din care 5.899.116,53 lei este valoarea contractului pentru proiectare tehnică şi execuţie lucrări.
Fondurile au fost asigurate de către Consiliul Judeţean Sibiu, care continuă investiţiile pentru asigurarea celor mai bune condiţii în cadrul celei mai mari unităţi sanitare din judeţ. Lucrarea constă în realizarea a două pavilioane modulare, amplasate în spatele Pavilionului Chirurgical, cu o suprafaţă de circa 750 de mp”, transmitea, în luna octombrie, Spitalul de Urgenţă din Sibiu.