DNA a început urmărirea penală în rem în dosarul în care este vizat premierul Florin Cîţu şi fosta sa consilieră, Mioara Costin, potrivit unui anunț al comunitățiI Declic. Astfel, faptele vizate de autorități sunt abuzul în serviciu şi instigare la acesta.
Potrivit informațiilor transmise de Declic, anunţul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) privind începerea anchetei reprezintă o confirmare a faptului că procurorii au identificat, în denunţul Declic, existenţa unor indicii potrivit cărora ar fi fost săvârşită o infracţiune.
„Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat oficial, într-un răspuns adresat Comunităţii Declic, faptul că a început urmărirea penală in rem în dosarul înregistrat pe numele premierului Florin Cîţu şi al fostei consiliere de stat Mioara Costin. Infracţiunile anchetate sunt cele de abuz în serviciu şi instigare la abuz în serviciu.
Anunţul Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind începerea anchetei reprezintă o confirmare a faptului că procurorii au identificat, în denunţul Declic, existenţa unor indicii potrivit cărora ar fi fost săvârşită o infracţiune. Mai mult, se confirmă că denunţul depus îndeplineşte condiţiile de formă legale”, a transmis Declic, potrivit adevarul.ro
Procurorii DNA fac cercetări pentru două infracţiuni de abuz în serviciu
Așadar, informațiile transmise de Declic arată că, în răspunsul din 21 septembrie 2021, procurorii DNA fac cercetări pentru două infracţiuni de abuz în serviciu, prevăzute de art. 13 indice 2 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 Cod Penal, şi instigare la abuz în serviciu, prevăzută de art. 47 din Codul Penal, raportat la art. 13 indice 2 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin 1. Dosarul se află pe rolul Secţiei de combatere a infracţiunilor similare celor de corupţie, condusă de Paul Dimitriu.
Informațiile transmise anterior de Declic
Amintim că Anduța Karetsou, campaigner Declic a declarat în iulie că cei doi oficiali ar fi săvârșit mai mlte fapte de natură penală, iar acest lucru nu poate fi acceptat.
„Vrem să știm cu toții, cu certitudine, dacă prim-ministrul Florin Cîțu și fostul consilier de stat Mioara Costin au săvârșit fapte de natură penală. Nu putem accepta ca înalte demnități publice să fie folosite în interes privat sau de partid, la fel cum nu putem accepta nici ca nimeni din justiție să nu facă nimic pentru a lămuri situația”, a declarat Anduța Karetsou, campaigner Declic.
,,Atât domnul prim-ministru, cât și doamna consilier de stat vor trebui să lămurească situația creată prin apariția acestui document. Organele de cercetare penală vor trebui să ancheteze în ce măsură activitatea consilierei de stat a fost desfășurată pentru prim-ministrul României sau pentru candidatul la funcția de conducere PNL”, a declarat avocatul Toni Decean la vremea respectivă.
Cîţu, despre dosarele penale de la DNA: Sunt in rem, ceea ce arată foarte clar că justiţia funcţionează
Premierul Florin Cîţu a afirmat că i se pare „mizerabil şi revoltător” ca persoana sa să fie asociată cu cu cele două dosare instrumentate de DNA, cel legat de achiziţia de vaccinuri şi cel legal de fosta sa consilieră Mioara Costin. El a mai spus că nu poate să nu remarce concidenţa apariţiei acestor informaţii cu doar câteva zile înainte de Congresul PNL şi înţelege frustrarea unora şi faptul că se agaţă de funcţii. „Eu mă voi concentra în continuare pe actul de guvernare, pentru că vedemţi că avem multe lucruri de făcut. Voi continua să îmi fac treaba la guvern, ignorând atacurile politice de orice fel”, a adăugat şeful Executivului.
„Sunt in rem, ceea ce arată foarte clar că justiţia funcţionează. Oamenii aceia când primesc informaţia care este pe forma corectă, încep cercetarea. Dar este pe faptă, nu pe persoană. Ceea ce mi se pare mie mizerabil şi revoltător este să asociezi persoana mea cu aceste procese în acest moment, pentru că este vorba doar despre faptă şi nu au nicio legătură cu persoana. Eu nu am nicio informaţie despre aceste dosare, nu am fost informat, nu am nicio treabă. Trebuie să remarc şi coincidenţa apariţiei acestor informaţii cu câteva zile înainte de Congresul PNL. Înţeleg frustrarea unora, înţeleg că se ţin de funcţii, înţeleg toate aceste lucruri. Eu mă voi concentra în continuare pe actul de guvernare, pentru că vedemţi că avem multe lucruri de făcut. Voi continua să îmi fac treaba la guvern, ignorând atacurile politice de orice fel”, a declarat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului.
Sursa foto: INQUAM Photos, Virgil Simonescu