DNA a intrat pe fir în tripleta Coldea-Dumbravă-Trăilă. Conform unui contract de fiducie obținut de G4media, Omul de afaceri Mihai Emil Tufan i-a cedat avocatului Doru Trăilă, pe o perioadă de 7 ani, administrarea participațiilor și bunurilor sale din cadrul firmelor Electrocarbon, Elsid și Vektor Elements.
DNA a intrat pe fir în tripleta Coldea-Dumbravă-Trăilă
Potrivit sursei menționate, schimbarea a fost efectuată ca urmare a „schimbării priorităților sale de viață, urmând să se dedice atât vieții de familie, cât și unor activități sociale de binefacere, dar și de sprijin al inovației și cercetării în vederea dezvoltării durabile ale unor segmente ale societății care îi prezintă interes”.
Amintim că Mihai Emil Tufan este fostul iubit al Andreei Marin. În urmă cu 5 ani, s-a aflat în Top 50 cei mai bogați români cu o avere estimată la 100 de milioane de euro.
Contractul din februarie 2023 a devenit de actualitate după ce a fost vizat de DNA în cadrul unei anchete privind presupusa „optimizare judiciară” de către Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă a dosarului de tentativă de omor a lui Tufan, potrivit sursei menționate.
Pedeapsa primită de Tufan pentru tentativă de omor este una dintre cele mai mici primite în astfel de cazuri
Profesioniștii din domeniu subliniază că pedeapsa primită de Tufan pentru tentativă de omor este una dintre cele mai mici primite în astfel de cazuri. Este vorba despre numai 3 ani și 6 luni de detenție.
Mai mult, DNA investighează suspiciuni de trafic de influență. Decizia a fost luată în contextul în care judecătoarea Daniela Toader de la Tribunalul Capitalei a pronunțat o pedeapsă de la fond și mai mică. Este vorba despre 2 ani, 2 luni și 20 de zile de detenție.
Autoritățile suspectează că cei trei menționate anterior l-ar fi făcut pe Tufan să creadă că ar fi avut influență asupra instanței, potrivit sursei menționate.
În contractul de fiducie se arată faptul că Tufan și Trăilă au avut „o colaborare de mai mulți ani”. Totodată, Tufan avea „încredere în integritatea și priceperea profesională” a avocatului Trăilă.
Mai mult, avocatul lui Tufan în procesul de tentativă de omor a fost Alex Șerban, actualul apărător al tripletei Coldea-Dumbravă-Trăilă, au spus surse judiciare pentru publicația menționată.
Omul de afaceri Mihai Tufan a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de detenție
Amintim că omul de afaceri Mihai Tufan a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de detenție în ianuarie 2021. Pedeapsa a fost acordată după ce, în aprilie 2020, a înjunghiat-o pe o directoare din cadrul firmei Elsid. Ea i-ar fi fost apropiată și venise să îl ia de la aeroport.
Conform informațiilor înregistrate de Ministerul de Finanțe, firmele Electrocarbon, Elsid și Vektor Elements au înregistrat în 2023 profituri nete de aproape 30 de milioane de euro. Mihai Tufan a cedat bunurile și participațiile avocatului Doru Trăilă în februarie 2023, după ce a ieșit din închisoare.