Potrivit justnews.ro, Direcția Națională Anticorupție a solicitat Primăriei Sectorului 2 să îi pună la dispoziție, până la data de 26 aprilie, documentația legată de proiectul cultural „LIGHTS ON”, care va fi derulat de Centrul Cultural „Mihai Eminescu”.
De menționat este faptul că, acest proiect a fost aprobat prin Hotărârea de Consiliu Local nr 83, adoptată în 25 februarie 2021 și inițiată de viceprimarul Sectorului 2, consilierul USR-Plus Chirilă Alexandra Elena.
Mai exact, se pare că, potrivit Referatului de Aprobare, redactat și semnat de Chirilă Alexandra Elena, proiectul se va derula în decembrie anul acesta și este un festival dedicat artelor vizuale moderne.
Totodată, potrivit sursei citate, proiectul constă în prezentarea de opere de artă sculpturală realizată cu instalaţii luminoase independente sau ataşate unor obiective arhitectonice de pe raza Sectorului 2.
Bugetul pentru proiectul cultural „LIGHTS ON”
În ceea ce privește organizarea evenimentului, potrivit sursei citate, acesta va fi realizat împreună cu Asociaţia Daisler, un ONG care a organizat în anii trecuţi și alte ediţii ale acestui festival, unic în zona de Sud-Est a Europei, parte a festivalului internaţional ILO („International Lightfestivals Organisation”).
De menționat este faptul că, conform solicitării formulate de Asociaţia Daisler în 11.02.2021, bugetul total al evenimentului, este de 322.000 Lei, din care Consiliul Local – prin Centrul Cultural „Mihai Eminescu” – va participa cu suma de 130.000 lei, restul de 192.000 lei fiind asigurat din resurse proprii si/sau atrase din mediul privat de către partenerul Asociaţia Daisler.
În acest context, surse judiciare au menționat pentru justnews.ro că procurorii DNA cercetează, în baza unei sesizări, dacă au existat relații de afaceri între firma ce deține Daisler Print House (SC Rilandi Soft SRL), cea care oferă servicii de printare personalizate, și reprezentanți ai USR-Plus pe perioada campaniilor electorale de anul trecut.
Trebuie menționat faptul căDaisler Print House este o afacere a familiei Daiszler din Cluj-Napoca, fiind cea care a pus, în 2016, bazele Asociației Daisler.