DNA a trimis în judecată dosarul mitei pentru vânzarea CET Brașov. Ce au descoperit procurorii

DNA

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au finalizat dosarul mitei de 4 milioane de euro pentru vânzarea la un preț mai mic cu 6 milioane de euro a CET Brașov, acesta fiind trimis spre judecată Tribunalului București. Potrivit DNA, persoana care a cerut mita este în arest preventiv în momentul de față.

Direcția Națională Anticorupție informează că procurorii au finalizat și trimis spre judecată dosarul mitei de 4 milioane de euro pentru vânzarea CET Brașov. Sursa citată mai precizează că o persoană fizică fără calitate specială a fost trimisă în judecată pentru trafic de influență.

Trebuie menționat faptul că procurorii DNA au reținut în rechizitoriul întocmit că CET Brașov, înființat în anul 1986 pentru a asigura agentul termic către toate marile uzine ale Brașovului, cât și pentru brașoveni, se află în procedură de insolvență din anul 2011. Acest lucru a fost solicitat de către Consiliul Local Brașov, unicul acționar al acestei societăți.

Potrivit sursei citate, în prezent, lichidatorul judiciar desemnat de instanță, organizează vânzarea prin negociere directă pe bază de oferte în condiții de supraofertare, conform Legii nr. 85/2006, pentru vânzarea în bloc sau pe loturi, la prețul total de 16.843.950 euro.

DNA explică și cum s-a ajuns la o astfel de mită. Potrivit procurorilor, în perioada februarie-martie a acestui an, inclupatul ar fi pretins unei persoane, care în dosarul de față este martor, suma de 4 milioane de euro, atât pentru propria persoană cât și pentru alții.

Ce promisiuni au fost făcute pentru mita de 4 milioane de euro

Motivul mitei îl reprezintă posibilitatea de reducere a prețului de vânzare CET Brașov de la 17.000.000 euro la 11.000.000 euro

„În acest context, în perioada februarie 2021 – martie 2021, lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici de la cel mai înalt nivel din cadrul ANAF București, ANAF Brașov, al Ministerului Mediului, al Consiliului Județean Brașov și al Primăriei Brașov, inculpatul i-ar fi pretins unei persoane (martor în cauză) suma de 4.000.000 euro, pentru sine și pentru alții, susținând că are posibilitatea să reducă prețul de vânzare al CET Brașov de la 17.000.000 euro la 11.000.000 euro”, potrivit DNA.

În același timp, procurorii mai susțin că dețin inclusiv date potrivit cărora inculpatul l-ar fi asigurat pe martor că îi va determina pe funcționarii publici implicați în procedura de vânzare a bunurilor aparținând Statului român să scadă prețul de vânzare al obiectivului.

Totodată, acesta ar mai fi promis că funcționarii publici vor înlătura sarcinile de mediu aferente unei suprafețe de teren, deși aceste mențiuni nu erau trecute în caietul de sarcini. Inculpatul a promis și că va ajuta martorul să obțină autorizația de demolare într-un termen scurt.

„Pentru a crea aparența unei tranzacții legale, inculpatul i-ar fi solicitat martorului constituirea și depunerea sumei de bani într-un cont escrow, disimulată ulterior în prețul unui contract de consultanță”, mai arată procurorii anticorupție.

În prezent, dosarul finalizat de DNA a fost trimis pentru judecată la Tribunalul București.