DNA, ameninţat de Marcel Ciolacu! Ce l-a înfuriat pe liderul PSD: “Haideţi să vedem ce se întâmplă!”

DNA

Sursă: Dreamstime

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, este hotărât ca formaţiunea sa să organizeze un protest chiar în faţa sediului DNA. Ce aspect al activităţii acestei instituţii îl nemulţumeşte profund pe liderul PSD?

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a continuat atacurile la adresa Guvernului liberal, dar şi, indirect, la adresa DNA, care i-ar ignora plângerile penale depuse la adresa Executivului, atât în timpul mandatului lui Florin Cîţu, cât şi al lui Ludovic Orban.

“Eu de ce am zis că o să ne ducem în faţa DNA-ului?”

“Numai eu am semnat vreo zece plângeri penale împotriva Guvernului la DNA. Şi a lui domnu’ Cîţu, şi a lui domnu’ Orban… Vi le trimit pe toate: şi cu numirile de prefecţi şi cu noaptea cu ordonanţele…”, a declarat Marcel Ciolacu, invitat miercuri seara în emisiunea lui Victor Ciutacu pe pe România TV.

Preşedintele PSD a confirmat că, până în acest moment, nu a primit niciun răspuns din partea procurorilor DNA, motiv pentru care social-democraţii vorbesc, în ultima perioadă, despre organizarea unui protest în faţa sediului Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

“Eu de ce am zis că o să ne ducem în faţa DNA-ului? N-aţi vrea să mergem totuşi, dom-le, haideţi să vedem ce se întâmplă! S-au blocat, sunt aşa de multe, sunt unele vechi, care-s prioritare?”, a mai precizat Ciolacu.

Partidul Social Democrat va fi prompt şi va sesiza autorităţile de fiecare dată când observă o încălcare a legii din partea Guvenului României, a mai spus Ciolacu, adăugând că “la fiecare abuz vom merge punctual pe ele”.

“Este exclus ca PSD să voteze un guvern minoritar PNL”

Preşedintele PSD a avut un mesaj de transmis şi lui Klaus Iohannis, mai notează romaniatv.net.

“Îl anunţ pe domnul preşedinte că după şase luni de la alegerile forţate şi cu morţi ascunşi pe care îi raportăm şi acum, actual Parlament nu mai reflectă realitatea şi opţiunile românilor”, a declarat Marcel Ciolacu.

În discuţie a intervenit şi posibilitatea susţinerii unui Guvern minoritar, în cazul în care USR PLUS va fi înlăturat de la guvernare. Liderul PSD spune că formaţiunea pe care o conduce nu va susţine, sub nicio formă, un Guvern minoritar PNL.

“Este exclus ca PSD să voteze un guvern minoritar PNL. (…) Sunt soluţii, sunt guverne minoritare, poate să fie un guvern minoritar PSD, poate să fie un guvern minoritar USR. Pot să fie alegeri anticipate”, a precizat Marcel Ciolacu.

Cât despre eventualitatea unui Guvern minoritar USR PLUS, acesta a adăugat: “N-am luat o decizie politică. În privinţa PNL am luat o decizie politică în interiorul partidului.”

Sursă foto: Dreamstime