Directorul Direcţiei Antifraudă din cadrul ANAF, Nicolae Romeo Florin, a sosit miercuri după amiază la sediul DNA Ploieşti, unde va fi audiat de procurorii anticorupţie.
Potrivit unor surse judiciare, Nicolae Romeo Florin a fost citat în calitate de suspect într-un dosar care vizează fapte de corupţie, el venind la DNA însoţit de avocatul Alexandru Chiciu.
La intrarea în sediul DNA, Nicolae Romeo Florin a spus, răspunzând unor întrebări, că nu a făcut 'niciodată' ceva ce să i se poată reproşa.
Nicolae Romeo Florin a fost şef al Vămilor înainte de a fi numit la conducerea Antifraudei.
Conform declaraţiei sale de avere, Nicolae Romeo Florin deţine trei terenuri pe raza judeţului Prahova, două apartamente în municipiul Ploieşti şi o casă într-o localitate din Prahova, iar soţia acestuia lucrează în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova.
AGERPRES