DNA cere sesizarea Camerei Deputaților pentru urmărirea penală a lui Laszlo Borbely

Şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut joi sesizarea Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea urmăririi penale în cazul fostului ministru Laszlo Borbely.

"În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Laszlo Borbely, deputat, fost ministru al Mediului şi Pădurilor, în legătură cu săvârşirea a trei infracţiuni de trafic de influenţă", se arată într-un comunicat al DNA.

DNA precizează că cererea este formulată în cauza în care, la 17 ianuarie 2014, au fost trimise în judecată trei persoane, în legătură cu infracţiuni de corupţie.

"Din cauza faptului că, la data de 11.09.2012, plenul Camerei Deputaţilor a respins cererea procurorilor DNA de încuviinţare a urmăririi penale, faţă de Borbely s-a dispus soluţia de netrimitere în judecată. Ulterior, au apărut noi elemente ce au conturat suspiciunea săvârşirii unei alte infracţiuni de trafic de influenţă de către acesta, în perioada exercitării funcţiei de ministru al Mediului şi Pădurilor. Prin urmare, procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Oradea, la 5 ianuarie 2015, au dispus revocarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, iar judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat redeschiderea urmăririi penale", se arată în comunicat. 

AGERPRES