Procurorii DNA au făcut primele precizări în cazul Sorinei Pintea. Potrivit acestora, Pintea este acuzată de mită la o achiziție publică, însă nu s-au făcut încă rețineri. Persoanele implicate vor fi audiate. În momentul de față, procuroriiii controlează biroul fostului ministru al sănătății.
Reprezentanții biroului de presă al DNA au transmis că este vorba despre un flagrant, care vizează o procedură de achiziţii publice. Aceștia au adăugat că măsura retinerii s-ar putea întâmpla abia mâine dimineaţă.
Confirmarea celor de la DNA
„Este vorba despre un flagrant, care vizează o procedură de achiziţii publice. Acţiunea nu s-a încheiat încă. Persoana vizată va fi adusă la Bucureşti pentru a audieri”, au declarat reprezentanţii biroului de presă al DNA, potrivit stiripesurse.ro
Conform sursei menționate, reţinerea Sorinei Pintea ar fi fost făcută în urma unui flagrant al DNA central, în jurul orei 15.00. Fostul ministru ar fi condiţionat achiziţia de echipamente împotriva coronavirusului de primirea unei sume 120.000 de lei. Banii ar fi fost înseriaţi la DNA.
Sorina Pintea a fost aleasă senator în 2016, din partea PSD. În data de 4 februarie 2017 și-a anunțat demisia din funcția de senator, alegând să rămână în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. A fost ministru al Sănătății din data de 29 ianuarie 2018, în Guvernul Dăncilă.