"În viaţa mea de om public şi nepublic nu am luat, nu am cerut şi nu am dat la nimeni nimic.  Nu am făcut niciodată niciun favor nimănui", a declarat Ecaterina Andronescu, la ieşirea de la DNA. 

Pe 10 octombrie, DNA anunţa că fostul secretar de stat Mihnea Costoiu şi fostul jucător de tenis Dinu Pescariu sunt cercetaţi de procurorii anticorupţie în dosarul în care se investighează modalitatea în care a fost concesionată Baza sportivă "Cutezătorii" din Bucureşti. 

Mihnea Costoiu, la data faptelor secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale, este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în timp ce Dinu Pescariu, reprezentant al fundaţiei care îi poartă numele, pentru instigare la abuz în serviciu. 

Potrivit DNA, dosarul are ca obiect modalitatea încheierii actului adiţional din 23 iunie 2009, prin care s-a prelungit cu 25 de ani contractul de închiriere potrivit căruia Baza sportivă "Cutezătorii" din Bucureşti, constând în construcţii şi teren în suprafaţă de 5,7 hectare, fusese dată în folosinţa Fundaţiei Dinu Pescariu. 

"Acest act adiţional a fost semnat din partea Ministerului Educaţiei Naţionale de către secretarul de stat Costoiu Mihnea Cosmin, iar din partea Fundaţiei Dinu Pescariu de către Pescariu Dinu Mihail, fără respectarea prevederilor legale şi fără vreun aviz de la Direcţia Juridică din cadrul Ministerului Educaţiei. Actul adiţional a fost încheiat în condiţiile în care contractul iniţial (încheiat în 2004 de RA-APPS cu Fundaţia Dinu Pescariu) se afla în curs de reziliere. Acţiunea în instanţă fusese iniţiată (în anul 2005) de Ministerul Educaţiei Naţionale, care devenise administrator al Bazei 'Cutezătorii'", preciza DNA. 

Conform aceleiaşi surse, în condiţiile în care Ministerul Educaţiei Naţionale intentase proces Fundaţiei Dinu Pescariu pentru rezilierea contractului, proces care se afla în curs de judecată, acelaşi minister, prin secretarul de stat Mihnea Costoiu, a încheiat ulterior un act adiţional la contractul pe care îl atacase în instanţă. Situaţia creată prin semnarea actului adiţional era menită să oprească procesul în care Ministerul Educaţiei solicitase încetarea contractului de locaţiune. 

"La data de 3 septembrie 2009, inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin, în calitate de secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale, cunoscând situaţia juridică a Bazei 'Cutezătorii', la instigarea inculpatului Pescariu Dinu Mihail şi cu încălcarea legii, a încheiat cu Fundaţia Dinu Pescariu actul adiţional mai sus menţionat, la contractul de locaţiune (împrumut) iniţial, aflat în proces de reziliere.  Prin actul încheiat de inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin s-a stabilit, pe lângă chiria de 9.000 euro/lună (la care se adaugă TVA), şi acordarea gratuită de către Fundaţia Dinu Pescariu a unor facilităţi în sumă de 400.000 euro/an", menţiona DNA. 

Actul adiţional prevedea că facilităţile suplimentare constau în antrenamente de tenis de aproximativ 120.000 euro/an, abonamente la Clubul sportiv de aproximativ 100.000 euro/an, acces la teren de fotbal în valoare de aproximativ 30.000 euro/an şi facilităţi pentru elevi în valoare de 150.000 euro/an. 

"În realitate, imediat după preluarea Bazei 'Cutezătorii', Fundaţia Dinu Pescariu îngrădise accesul elevilor şi copiilor la baza materială  proprietate a statului, împiedicându-i astfel să desfăşoare activităţi ştiinţifice, culturale, sportive şi artistice. De asemenea, Fundaţia Dinu Pescariu a schimbat scopul utilizării Bazei 'Cutezătorii' , folosind-o în scopuri comerciale, inclusiv prin subînchirierea parţială către firme al căror obiect de activitate este alimentaţia publică, acţiuni de divertisment ori tratamente de întreţinere şi relaxare (restaurante, cluburi, baruri, fitness, SPA), pe terenul proprietate publică a statului", mai susţineau procurorii. 

Potrivit DNA, prin această modalitate a fost cauzat Ministerului Educaţiei Naţionale un prejudiciu, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum în favoarea Fundaţiei Dinu Pescariu. Prejudiciul estimat, stabilit în urma cercetărilor, este de aproximativ 93,5 milioane de euro. 

AGERPRES