Eliberarea autorizaţiei de funcţionare în lipsa celei de securitate la incendiu a constituit o primă cauză a tragediei de la Colectiv, afectând interesele legitime a zeci de persoane care s-au constituit părţi civile în dosar, potrivit rechizitoriului prin care Cristian Popescu Piedone a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de trei funcţionare din Primăria sectorului 4.
"Analiza proprie realizată de procurori pe baza probelor administrate în prezentul dosar relevă legătura de cauzalitate între acuzaţiile reţinute în sarcina celor trei inculpaţi (Piedone şi două funcţionare din subordine – n.r.) şi vătămarea intereselor legitime, constând în urmările suportate de părţile civile din prezenta cauză. (…) Eliberarea autorizaţiei de funcţionare a barului de către cei trei inculpaţi, cunoscând că în lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu acest spaţiu de alimentaţie publică nu putea fi autorizat să funcţioneze, a constituit o primă, deşi nu singulară, cauză a vătămării intereselor legitime, respectiv a urmărilor produse, concretizate în decesul şi vătămarea corporală", se arată în rechizitoriu.
Procurorii au apreciat, totodată, că se impune antrenarea răspunderii sectorului 4 al municipiului Bucureşti în calitate de parte responsabilă civilmente, suportarea sumelor destinate daunelor morale şi materiale acordate urmând să fie făcută din fondurile proprii.
"Distinct de acuzaţiile din dosarul (…) aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, dosar în care procurorii au făcut cercetări şi administrat probe în raport cu alte infracţiuni comise de alte persoane, cuantificarea consecinţei infracţiunilor reţinute în sarcina celor trei inculpaţi pentru care se va antrena răspunderea civilă în solidar cu partea responsabilă civilmente din prezentul dosar, sub aspectul legăturii de cauzalitate cu prejudiciul produs părţilor civile din prezenta cauză, o evaluăm la 30% din cuantumul despăgubirilor morale şi materiale ce vor fi acordate de către instanţa de judecată", se mai arată în rechizitoriu.
Pentru prejudiciile morale şi materiale suferite ca urmare a tragediei din clubul Colectiv, 90 de persoane au depus cereri scrise prin care s-au constituit parte civilă. Este vorba despre 27 de persoane care au suferit vătămări în urma incendiului din 30 octombrie 2015, restul fiind rude ale celor decedaţi.
Conform rechizitoriului, argumentele celor care au formulat astfel de cereri se întemeiază pe faptul că îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către primarul sectorului 4 şi subordonatele sale a favorizat producerea tragediei din Colectiv.
"În cuprinsul argumentelor s-a arătat că rezultă ex re raportul de cauzalitate şi nu se poate pune la îndoială faptul că rezultatul socialmente periculos, care a căpătat proporţiile unui dezastru, s-a produs şi datorită nerespectării atribuţiilor de serviciu, prin încălcarea unui cumul de dispoziţii legale. (…). Sub acelaşi aspect s-a arătat că modul defectuos în care funcţionarii Primăriei sector 4 şi-au exercitat atribuţiile de serviciu a făcut posibilă urmarea, deoarece, dacă şi-ar fi îndeplinit în mod corect atribuţiile de serviciu, clubul Colectiv nu ar fi avut autorizaţie de funcţionare în lipsa măsurilor necesare pentru prevenirea incendiilor", se mai menţionează în rechizitoriul DNA.
Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul Colectiv.
El este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale sectorului 4 al municipiului Bucureşti.
În dosar, au fost deferite justiţiei alte trei persoane din cadrul primăriei, la data faptelor, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale sectorului 4: Aurelia Iofciu – şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea – consilier superior, Ramona Sandra Moţoc – referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu.
Potrivit DNA, infracţiunea de abuz în serviciu (sub forma autoratului, respectiv a complicităţii) reţinută în sarcina inculpaţilor constă în eliberarea acordurilor şi autorizaţiilor de funcţionare pentru două societăţi comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor.
DNA precizează că primarul şi funcţionarii serviciului de autorizări comerciale aveau exclusiv competenţa de a emite acorduri şi autorizaţii de funcţionare pentru societăţile comerciale cu obiect de activitate baruri, cluburi, restaurante.
Cristian Popescu Piedone, conform procurorilor, a încălcat HG 1739/06.12.2006, art. 1 lit. g şi dispoziţiile din Legea 307/12.07.2006 privind apărarea împotriva incendiilor, respectiv art. 14 lit. f, şi la 14 ianuarie 2015 a eliberat acordul de funcţionare şi autorizaţia de funcţionare pentru SC Colectiv Club SRL, deşi clubul nu era autorizat pentru securitatea la incendiu.
Inculpatele Iofciu şi Ganea l-au sprijinit pe primarul sectorului 4 în emiterea celor două acte administrative, cu încălcarea dispoziţiilor legale, în sensul că cea din urmă le-a întocmit, iar prima menţionată le-a avizat, mai arată DNA.
SURSA: Agerpres