DNA l-a reținut pe Dragoş Mandache. Acesta este coordonator zonal al Departamentului ITP din RAR. El este acuzat pentru luare mită. Mai exact, procurorii au susținut că în sarcina căruia s-a reţinut comiterea a trei infracţiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată.
Dragoş Mandache, coordonator zonal al Departamentului Inspecţii Tehnice Periodice şi Supraveghere Parc Naţional de Vehicule din cadrul RAR, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. El este acuzat într-un dosar, de luare de mită.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând ziua de joi, a lui Dragoş Mandache, la data faptelor coordonator zonal al Departamentului Inspecţii Tehnice Periodice şi Supraveghere Parc Naţional de Vehicule din cadrul RAR, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea a trei infracţiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată.
Procurorii anticorupţie arată în ordonanţă că prezenta cauză are ca obiect modalitatea în care mai mulţi inspectori tehnici atestaţi RAR ar fi dezvoltat şi perfectat o practică de a pretinde şi primi sume de bani, pentru a atesta în mod nereal efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor, fără ca acestea să fie efectiv prezente.
Acuzațiile DNA în cazul lui Dragoș Mandache
În acest context, spun anchetatorii, în perioada 2019 – 2021, Dragoş Mandache, în calitatea menţionată, ar fi pretins şi primit, de la un inspector tehnic de la o staţie autorizată RAR sumele de 12.000 euro şi 10.000 lei pentru a soluţiona într-o manieră favorabilă o sesizare referitoare la încălcarea reglementărilor privind inspecţia tehnică periodică a vehiculelor în staţia unde acesta îşi desfăşura activitatea, a declara admişi la programul de reatestare ca inspector tehnic, pe el şi o altă persoană, a desemna ca inspector la monitorizarea de fond o anumită persoană şi pentru a nu sancţiona staţia unde inspectorul îşi desfăşura activitatea pentru nefuncţionarea camerelor video.
DNA informează că vineri Dragoş Mandache urmează să fie prezentat Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
“Anterior, în aceeaşi zi, procurorii anticorupţie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au efectuat percheziţii domiciliare în trei locaţii situate pe raza judeţelor Iaşi şi Bacău, din care una era sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, menţionează procurorii.