Cei de la DNA au decis trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unei persoane fizice, pentru trafic de influență, a lui Bogdan Mitruț, la data faptei director al Direcției Operaționale din Aeroportul Băneasa – Aurel Vlaicu. El este cercetat în libertate pentru complicitate la trafic de influență.
În perioada februarie – aprilie 2020, o persoana fizică, beneficiind de ajutorul directorului Mitruț Bogdan Ion, ar fi cerut și primit de la administratorul unei firme (martor în cauză) sumele de 5.000 lei și 25.000 euro, care reprezentau un comision de 10% din valoarea totală a sumei facturate de societate pentru o serie de lucrări executate în cadrul unui contract de mentenanță și reparații încheiat cu Compania Națională Aeroporturi București SA.
Suma de 25.000 euro ar fi fost primită în 14 aprilie 2020, fiind organizat un flagrant.
„Inculpatul ar fi pretins și primit banii respectivi pentru ca, în schimb, să își exercite influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are, prin intermediul directorului Mitruț Bogdan Ion, asupra conducerii companiei naționale, astfel încât firmei să îi fie făcute plățile restante pentru lucrările executate. În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 5.000 lei (reprezentând prima tranșă de bani primiți de inculpatul persoană fizică), în vederea restituirii către omul de afaceri”, spune DNA.
În acest moment dosarul a fost trimis spre judecată Tribunalului București.
Recent, DNA a mai făcut o victimă. Este vorba de Adrian Ionel care, în calitate de director al Unifarm, ar fi cerut mită 760.000 de euro pentru atribuirea unui contract de achiziție a 250.000 de combinezoane și trei milioane de măști chirurgicale, materiale necesare în contextul epidemiei de coronavirus.