Potrivit specialiştilor, actori puternici din piaţă nu se arată intimidaţi de aceste acţiuni.
"Nu cred că investitorii mari se sperie de o autoritate activă, care aplică legea riguros", a declarat Roxana Muşoi, partener la casa de compania de avocatură Rădulescu & Muşoi, la emisiunea Capital Tv, de la postul B1.
Aceasta consideră că pe segmentul micilor afaceri ar putea apărea o oarecare descurajare, dar pentru investitorii de calibru, tocmai nepredictibilitatea şi nerespectarea legilor reprezintă ameninţări, astfel că aceştia nu au motive să acuze justiţia sau fiscul de prea mult zel.
Muşoi spune că investitorii străini care vin pe piaţa din România sunt mai puţin interesaţi de business-uri greenfield, pornite de la zero, preferând să achiziţioneze companii care şi-au demonstrat valoarea şi pot fi extinse prin infuzie de capital sau know-how.
Aceştia îşi manifestă interesul de a cunoaşte parteneri locali prin camerele de comerţ, apoi se decid să facă pasul 2 şi să achiziţioneze. Domeniile cele mai atractive pentru piaţa de M&A sunt imobiliarele, agricultura, IT-ul.
Piaţa de fuziuni şi achiziţii "arată mai bine decât în anii anteriori, astfel că în 2014 am remarcat o creştere de 40%", a afirmat Alexandru Reff, partener al casei de avocatură Reff&Asociaţii.
Acesta a precizat însă că suntem încă departe a reveni la nivelul de dinainte de criză, investiţiile străine fiind de 6-7 ori mai mici decât în 2008".