S.C. Tel Drum SA şi reprezentanţii acesteia - Petre Pitiş şi Mircea Vişan - au fost puşi sub urmărire penală, vineri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, informează DNA.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a răspuns recent acuzaţiilor că ar deţine acţiuni la firma Tel Drum şi că ar avea afaceri în Brazilia. Liderul social-democrat a acuzat la rândul său că ar exista presiuni cu scopul „micşorării PSD”.
„M-a întrebat cineva dacă mă simt vânat. Nu mă simt vânat, chiar sunt. În situaţia în care o structură de presă, alte instituţii de presă au o singură temă, în fiecare zi trebuia să apară ceva (…) scoteau tot felul de ciorbe reîncălzite, aşa-zise anchete explozive care, de fapt, nu au niciun fel de substanţă, înseamnă bani foarte mulţi să se întreţină o asemenea campanie, având un obiectiv foarte clar şi anume PSD. Eu sunt o piedică în calea micşorării PSD, care nu este un obiectiv doar de acum. Că sunt forţe externe, că sunt forţe interne, că sunt instituţii din România, instituţii din altă parte, oameni grei din afara ţării, nu ştiu”, a declarat Liviu Dragnea, marţi seară, la Antena 3.
Răspunzând acuzaţiilor, liderul social-democrat a afirmat că nu deţine acţiuni la purtător la Tel Drum şi nu are nici afaceri în Brazilia.
„Cu Tel Drum. Nu am avut acţiuni, nu am acţiuni şi nu o să am acţiuni acolo. Totuşi, de ani de zile, din 2004, s-a aruncat pe piaţă acest subiect. Nu am legături cu această societate. (…) Cu Brazilia, că am casă, că am vilă, că am vilă de lux, că am spălat bani în Brazilia. Eu nu am mutat bani din România, banii mei sunt la vedere, declaraţia de avere e la vedere, nu am afaceri în nicio altă ţară, nu am proprietăţi în altă ţară. Dar astea sunt lucruri ştiute, nu poţi să ai proprietăţi în această lume şi să nu se ştie, este imposibil”, a spus Dragnea, comentând că în spatele acestor atacuri sunt „aceleaşi persoane şi instituţii”.
Rise Project a publicat, recent, un document, despre care susţine că este clasificat, numit „Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al judeţului Teleorman”.
În documentul prezentat se precizează că, la nivelul IPJ Teleorman, se deţin o serie de informaţii referitoare la „preşedintele CJ care şi-a format o reţea infracţională compusă din persoane cu putere de decizie în judeţ”. În urma verificărilor s-ar fi descoperit că ar fi fost deţinător majoritar al acţiunilor la purtător ale companiei Tel Drum. Societatea, se precizează în act, în perioada 2000-2010, ar fi obţinut, „prin licitaţii trucate majoritatea fondurilor guvernamentale existente la nivelul CJ Teleorman”. Conform documentului citat, cumpărarea firmei de către Liviu Dragnea s-a făcut în condiţii frauduloase.