Justnews.ro vine cu precizări de ultimă oră. Potrivit sursei citate, este vorba despre fostul ministru PSD al sănătății, Florian Bodog, care a intrat în atenția DNA încă din anii 2015-2016. Mai exact, numele acestuia figura pe lista persoanelor ale căror comunicații erau interceptate în mega-dosarul Fundeni.
Surse judiciare au declarat pentru sursa citată că fostul ministru, care la acel moment ocupa funcția de senator PSD, avea încă din acea perioadă 3 telefoane ale căror convorbiri erau monitorizate de procurorii DNA.
În ceea ce privește acuzațiile aduse, el era suspectat că ar fi făcut parte din grupul de demnitari, înalți funcționari din Ministerul Sănătății, mari somități medicale și oameni de afaceri importanți care erau implicați în afacerea pusă la cale de Dorin Cocoș și care consta în trucarea unor achiziții publice derulate de-a lungul timpului de spitalele bucureștene.
Porcurorii DNA s-au mobilizat și au lucrat la foc continuu în anii 2017-2018, iar pe lângă numele lui Bodog a apărut și un alt fost ministru pesedist, Nicolae Bănicioiu. Sursa citată precizează că în final, actualul senator PSD a fost trimis în judecată de DNA la sfârșitul lunii trecute, pentru săvârșirea mai multor acțiuni.
Acuzațiile aduse de procurorii DNA
Este vorba despre abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (12 acte materiale), fals intelectual, în formă continuată (12 acte materiale), dar și fals în înscrisuri sub semnătură privată (trei infracțiuni).
Trebuie menționat faptul că pe lângă Florian Bodog, în fața judecătorilor a ajuns și Marcu Olivia Andreea, care în momentul comiterii faptelor era angajată în funcția de consilier personal al ministrului Sănătății. Aceasta este acuzată de săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (12 acte materiale).
Sursa citată mai precizează că procurorii au afirmat în rechizitoriul întocmit că, în calitate de ministru al Sănătății, inculpatul Bodog Florian Dorel ar fi acționat în mod direct pentru ca Marcu Olivia Andreea, angajată în funcția de consilier personal, să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contract; totodată, deoarece aceasta nu era prezentă fizic la locul de muncă, demnitarul ar fi semnat în locul persoanei respective o serie de acte.
Mai exact, în perioada februarie 2017 – ianuarie 2018, inculpatul Bodog Florian Dorel, deși cunoștea că angajata sa în funcția de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu și nu a prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului, ar fi atestat în mod nereal prezența acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezență și nu ar fi luat măsuri pentru sancționarea disciplinară.
Astfel, consiliera ministrului, inculpata Marcu Olivia Andreea, ar fi obținut drepturi salariale necuvenite de 75.656 lei, sumă ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv. Totodată, faptele nu se opresc aici. Ulterior, în perioada februarie – octombrie 2017, fostul ministru ar fi falsificat semnăturile persoanei respective pe două contracte individuale de muncă și pe o declarație pe proprie răspundere, demersuri menite a produce consecințe juridice.
În prezent, dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că, la data săvârșirii faptelor, Bodog Florian Dorel avea calitatea de ministru în Guvernul României, iar faptele aveau legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia.