Muncitorii din Marea Britanie susţin doar în proporţie de 45% rămânerea ţării în Uniunea Europeană, conform unui sondaj dat publicităţii vineri, preluat de Reuters.
Din cei 1.004 angajaţi intervievaţi, 41% s-au declarat în favoarea ieşirii din UE, iar 14% nu au exprimat o opinie.
Premierul britanic David Cameron a promis organizarea unui referendum până în 2017 cu privire la rămânerea în UE sau părăsirea acesteia, la presiunea unor parlamentari conservatori şi pe fondul creşterii susţinerii publice pentru Partidul Independenţei din Marea Britanie (UKIP).
Sondajul, realizat de institutul Survation pentru organizaţia Unions21, a arătat, pe de altă parte, că 74% dintre muncitori sunt îngrijoraţi că o ieşire din Uniunea Europeană ar putea aduce pierderea unor drepturi în ce priveşte programul de lucru, nediscriminarea sau concediul anual.
‘Orice măsură de repatriere de prerogative poate să nu fie altceva decât o pierdea de fum pentru a retrage aceste drepturi europene muncitorilor şi a-i obliga să muncească mai mult pentru un salariu mai mic’, a declarat Lesley Mercer, preşedintele Confederaţiei Sindicale Britanice /TUC/.
Un sondaj Survation din luna ianuarie a arătat că 54% dintre respondenţi erau favorabili ieşirii Marii Britanii din UE, numai 36% fiind pregătiţi să voteze pentru rămânerea în Uniune.
Promiţând să renegocieze termenii apartenenţei Marii Britanii la UE, primul ministru David Cameron a declarat în parlament, în luna ianuarie, că, în ce priveşte legislaţia de muncă, socială şi de mediu, ‘Europa a mers mult prea departe’.
SURSA: Agerpres