Nouă din zece români evaluează situaţia economică a ţării ca fiind proastă, iar 85% tind să nu aibă încredere guvern, cel mai ridicat procentaj din UE, chiar dacă 42% consideră că executivul are la dispoziţie mijloacele necesare pentru a combate efectele crizei, potrivit unui sondaj Eurobarometru.

Doar 7% dintre români spun că situaţia economică este bună, în timp ce 2% dintre participanţii la sondaj au răspuns că nu ştiu.

Cea mai mare parte a românilor, 85%, au declarat că tind să nu aibă încredere în guvern, care se bucură de aprecierea a numai 12% dintre cetăţeni. Dintre participanţii la sondaj, 3% nu s-au pronunţat pe acest subiect. Rata neîncrederii este cea mai mare din Uniunea Europeană (UE), la egalitate cu cea din Letonia.

Totodată, procentajul de 42% al românilor care consideră că guvernul este instituţia care dispune de pârghiile necesare pentru a combate efectele crizei este cel mai ridicat din UE.

Un sfert dintre românii chestionaţi au afirmat că UE este cea mai capabilă organizaţie să rezolve efectele crizei economice şi financiare, 5% văd în acest rol Statele Unite, 9% organizaţia G20, iar 6% Fondul Monetar Internaţional. Unul din 100 de români crede că situaţia ar trebui rezolvată de alte organizaţii, 3% consideră că nicio instituţie nu poate îndeplini această sarcină, iar 10% au afirmat că nu ştiu.

Mai mult de jumătate dintre români (53%) consideră că situaţia economică este foarte rea, comparativ cu media de 28% din UE, 38% au spus că este rea, în timp ce dintre cei optimişti doar 1% susţin că starea actuală a economiei este foarte bună. Doar 6 % dintre români cred că economia este într-o stare bună, sub media de 21% din UE.

Românii au o opinie mai bună în cazul UE, 35% din respondenţi judecând pozitiv starea economică a spaţiului comunitar, peste media de 22% din UE, în timp ce 44% au o părere proastă, sub nivelul de 70% înregistrat la nivelul Uniunii. Procentajul românilor care au răspuns nu ştiu la această întrebare a fost de 17%.

Înrăutăţire a situaţiei economice a ţării

În privinţa economiei globale, 28% dintre românii consultaţi consideră că aceasta este într-o situaţie bună, iar 52% că este proastă.

Peste 60% dintre cetăţenii români incluşi în sondaj anticipează o înrăutăţire a situaţiei economice a ţării pe o perioadă de 12 luni, în timp ce 23% se aşteaptă la stagnare, iar 11% la o evoluţie pozitivă. Restul de 5% au răspuns la întrebare cu nu ştiu.

Românii se numără printre cei mai pesimişti europeni după greci

În privinţa şomajului la nivel naţional, 94% dintre români consideră că situaţia este proastă, peste media de 83% la nivelul UE.

Românii se numără printre cei mai pesimişti europeni după greci în privinţa evoluţiei şomajului pe o perioadă de 12 luni, 62% anticipând o înrăutăţire, peste media de 38% a UE. Unul din zece români consideră că situaţia şomajului se va îmbunătăţi, 22% se aşteaptă la o stagnare, iar 6% au răspuns că nu ştiu.

Cetăţenii români tind să aibă încredere în UE, în această situaţie aflându-se 56% din participanţii la sondaj, în timp ce 34% au o percepţie negativă. Unul din zece români nu ştie dacă UE prezintă sau nu încredere.

Aproape două treimi dintre români sunt de acord ca reformele care vor îmbunătăţi situaţia pentru generaţiile următoare să fie implementate în prezent, chiar dacă necesită sacrificii, 23% nu sunt de acord, iar restul de 15% nu ştiu.

Totodată, 70% dintre români apreciază că ţara are nevoie de noi reforme, doar 14% considerând că situaţia actuală este adecvată. Restul de 16% au afirmat că nu ştiu dacă sunt necesare noi reforme .

Mai mult de jumătate dintre români (56%) afirmă că deficitul bugetar şi îndatorarea ţării trebuie reduse fără întârziere, 19% nu sunt de acord, iar un sfert nu ştiu.

Totuşi, jumătate dintre respondenţi susţin creşterea deficitului bugetar într-o perioadă de criză pentru crearea de locuri de muncă, 17% nu susţin o astfel de politică. O treime dintre români au răspuns că nu ştiu care dintre cele două variante ar trebui adoptată.

Şapte din zece români consideră că o cooperare mai bună între statele membre UE ar fi eficientă pentru reducerea efectelor crizei, 12% au o opinie contrară, în timp ce restul de 18% au afirmat că nu ştiu.

Sondajul, care este realizat de două ori pe an, în primăvară şi în toamnă, a inclus răspunsurile a 1.020 de cetăţeni români, chestionaţi în perioada 7 mai – 19 mai.

SURSA: Mediafax