Premierul României, Florin Cîțu, a vorbit vineri seara, despre impunerea unor noi restricții având în vedere numărul tot mai mare de infecții cu SARS-COV-2 din țara noastră. Prim-ministrul a spus cum se va face intrarea în mall-uri în perioada următoare. Referitor la acest subiect, Florin Cîțu a precizat că vom putea intra cu masca, ca și până acum. Asta înseamnă că, cel puțin deocamdată, nu va fi nevoie de prezentarea unui certificat verde COVID.
„Nu impunem nicio restricție. Ne asigurăm că românii își pot desfășura activitățile în condiții de siguranță. Asta facem. Știți foare bine (nr. referitor la prezentarea unui certificat verde) că anul trecut mall-urile au fost deschise și mergeam cu mască, deci cred că putem face acest lucru și anul acesta”, a precizat Florin Cîțu.
Certificatul verde, implementat și în România
Implementarea folosirii certificatului verde pe teritoriul României, se va face în judeţele sau localităţile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3 la mia de locuitori și mai mică sau egală cu 6 la mia de locuitori.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, în aceste zone se instituie o serie de norme pentru desfășurarea activităților, permise doar cu participarea următoarelor categorii de persoane:
- vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
- care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore,
- care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Foarte important de menţionat! Obligația de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 6 ani.
Sursă foto: INQUAM Photos, Sabin Cîrstoveanu