Poate că e prea devreme să anunţăm deja sfârşitul crizei. De ordine în sistemul de pensii tot vom avea nevoie, restrângerea sectorului bugetar tot e necesară, chiar dacă economia dă semne de revenire.
Un prieten îmi spunea că pentru a înţelege mai bine Europa, ar trebui s-o împărţim în două: în partea de nord, oameni serioşi, guverne responsabile şi chibzuite, în sud, artiştii, oamenii care-şi trăiesc momentul, mai puţin atenţi la ce le va aduce viitorul. Parţial avea dreptate. Din cei patru bolnavi ai Europei, Portugalia, Irlanda, Spania şi Grecia, trei sunt din sud. Despre problemele ţărilor baltice se vorbeşte tot mai puţin (poate că şi dimensiunea lor le face să fie considerate probleme mai mici), iar Ungaria, prima ţară care s-a aflat în criză, aproape că şi-a rezolvat problemele. Cu Grecia, Uniunea Europeană a părut la început că vrea să fie părintele sever care-şi lasă copilul să se descurce singur când se află la ananghie. Numai că moneda comună îi face pe toţi să sufere la fel; dacă euro slăbeşte din cauza grecilor, suferă la fel şi nemţii, şi francezii, chiar dacă n-au nicio vină. În ultimele zile se vorbeşte despre atacuri speculative asupra Greciei şi, implicit, asupra monedei euro. În urmă cu câteva săptămâni, Grecia a lansat o emisiune de bonduri care a fost suprasubscrisă de patru ori, adică a fost cerere mare pentru obligaţiunile greceşti. Foarte repede însă, cei care au investit în aceste obligaţiuni au văzut că nu au făcut deloc o afacere prea grozavă, încrederea în capacitatea Greciei de a-şi rezolva problemele deteriorându-se dramatic.
Paradoxal sau nu, tocmai Germania, care era cel mai vehement critic al vreunui ajutor comunitar pentru greci, a venit cu un plan de salvare, după ce şi FMI se arătase dispus să intervină. Problemele Greciei nu sunt cauzate în mod direct de criza care a măturat mapamondul; criza, mai degrabă, doar a scos la suprafaţă ce ascundea sub covor de mulţi ani economia elenă. În tot acest context, în care îngrijorarea este creată de cele patru ţări enumerate mai sus, România pare să fie pusă deja pe alt palier. Un reprezentant FMI vorbeşte despre o posibilă poveste românească de succes, agenţiile de rating îmbunătăţesc perspectiva, analiştii străini văd investiţii externe în creştere pentru ţara noastră, iar cei de la ING, care până acum câteva luni erau cei mai pesimişti, proclamă deja sfârşitul recesiunii. Mai mult, apar şi prognoze care estimează o posibilă creştere economică de trei procente în acest an.
Poate că e prea devreme să anunţăm deja sfârşitul crizei. De ordine în sistemul de pensii tot vom avea nevoie, restrângerea sectorului bugetar tot e necesară, chiar dacă economia dă semne de revenire. Va fi necesar însă să acceptăm şi că trebuie să continuăm procesul de privatizare, mai ales în domeniul energetic şi în infrastructură (porturi, aeroporturi), renunţând la populismul atotcuprinzător, pentru că statul nu este numai un prost administrator în comparaţie cu privatul, dar şi pentru că investiţiile enorme de care e nevoie în aceste domenii trebuie lăsate în seama investitorilor privaţi.
