"Pentru o corectă informare a opiniei publice referitoare la creşterile salariale acordate angajaţilor din finanţe prin OUG nr. 47/2015, Biroul Executiv al Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX face precizarea că de majorarea de peste 50% a salariilor de bază, începând cu 1 noiembrie 2015, vor beneficia aproximativ 3.000 de persoane, mai precis numai salariaţii din cadrul structurilor centrale ale Ministerului Finanţelor Publice şi ANAF, nu şi cei 23.000 de angajaţi din structurile teritoriale (administraţiile judeţene ale finanţelor publice). Luni, 2 noiembrie 2015, toate sindicatele afiliate la Alianţa SED LEX (muncă, pensii, finanţe, primării, garda de mediu, statistică) vor organiza şedinţe cu membrii de sindicat pentru a decide reacţia la nivel naţional faţă de această decizie a Guvernului", se precizează într-un comunicat al SED LEX. 

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice, aproximativ 5.700 de salariaţi din MFP, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Achiziţii Publice (ANAP) vor beneficia de majorarea salariilor de bază, în medie, cu 22%. 

'În corelaţie cu atribuţiile şi complexitatea lucrărilor de la nivelul MFP, ANAF, Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, ANAP, pe de o parte, şi riscurile care pot interveni în lipsa unei salarizări corespunzătoare a acestora, pe de altă parte, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 47/ 2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 şi unele măsuri bugetare s-a instituit acordarea personalului din cadrul MFP, ANAF, Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili şi ANAP a unei majorări salariale similare celei prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr.490/2004, cu modificările şi completările ulterioare', se menţionează în comunicat. 

Conform MFP, activităţile complexe din instituţiile menţionate, precum şi imperativul asigurării unei stabilităţi a personalului specializat din cadrul acestora, justifică acordarea unei majorări salariale prin acordarea unui număr de 25 de clase de salarizare succesive.

 AGERPRES