Prima lună din 2012 s-a finalizat cu micșorări ale volumului creditelor neguvernamentale, atât în lei cât și în valută. Statul însă se împrumută din ce în ce mai masiv de la bănci. Singurul domeniu în care au fost înregistrate creșteri rămâne cel al depozitelor populației, depozitele firmelor continuând să fie în declin, probabil datorită luptei pentru cash.
Masa monetară în sens larg (M3) a fost la sfârşitul lunii ianuarie 2012 de 216,6 miliarde lei, înregistrând o creștere de 0,2 la sută (-0,1 la sută în termeni reali) față de decembrie 2011. În raport cu ianuarie 2011 masa monetară s-a majorat cu 8,8 la sută (5,9 la sută în termeni reali). Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit s-a redus în luna ianuarie 2012 cu 0,2 la sută (-0,6 la sută în termeni reali) faţă de luna decembrie 2011, până la nivelul de 222,5 miliarde lei.
Creditul în lei s-a diminuat cu 1,2 la sută (-1,6 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 0,3 la sută (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 0,2 la sută).
Creditul guvernamental s-a majorat în luna ianuarie 2012 cu 5,6 la sută, până la 73746,5 milioane lei. La 31 ianuarie 2012, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 17,9 la sută (14,8 la sută în termeni reali) faţă de 31 ianuarie 2011.
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au majorat în luna ianuarie 2012 cu 0,4 la sută faţă de luna decembrie 2011, până la nivelul de 188,1 miliarde lei.
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 2,4 la sută, până la 73,8 miliarde lei. În schimb, depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au redus cu 0,1 la sută, până la 52,36 miliarde lei.
Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au scăzut cu 1,3 la sută, până la nivelul de 61,9 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au diminuat cu 1,9 la sută, până la 14,25 miliarde euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au scăzut cu 1,9 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au redus cu 3,8 la sută); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 3,0 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,9 la sută), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au diminuat cu 10,0 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice s-au redus cu 11,8 la sută).