Astfel, procentul americanilor care îl susţin pe Barack Obama pentru felul în care gestionează economia – temă-cheie a campaniei pentru alegerile prezidenţiale din 2012 – a scăzut cu 11% faţă de luna mai.
Doar 24 % dintre repondenţi aprobă felul în care preşedintele a controlat dosarul deficitului american, în timp ce 29 % se declară satisfăcuţi de politica sa de creare a locurilor de muncă într-un moment în care şomajul depăşeşte 9 % în ţară.
Şeful administraţiei americane beneficiază de un sprijin mai important în materie de politică externă, cu 42 % dintre persoanele intervievate care se declară satisfăcute în ansamblu. 53 % se declară satisfăcute de modul în care se preocupă de problema terorismului şi 38 % – de deciziile sale în ceea ce priveşte războiul în Afganistan. În legătură cu Afganistanul, Barack Obama obţinea totuşi opinii favorabile din partea a 53 % dintre repondenţi la mijlocul lunii mai, după moartea lui Oussama ben Laden.
Sondajul presupune o marjă de eroare de plus sau minus patru puncte.
Potrivit altui sondaj Gallup, difuzat duminică, cota de popularitate a preşedintelui american a căzut pentru prima oară pragul sub 40 %. Astfel, doar 39 % dintre americani ar aproba acţiunile preşedintelui, faţă de 54 % care sunt nemulţumiţi.
SURSA: Agerpres