Dobânda BCE, punct-cheie pentru evoluţia euro/dolar

Unul dintre principalii beneficiari ai crizei în 2008 a fost moneda americană, care a fost avantajată de investiţiile cu activ suport pe dolar, considerate safe haven (fără risc). Dolarul american a reusit să încheie anul trecut cu un cåştig de 4,8% faţă de euro, după ce a recuperat peste 38% de la maximele din iulie, de peste 1,6 dolari pe euro, pånă la 1,23 dolari pe euro în noiembrie. Spre sfårşitul anului, însă, moneda americană a dat înapoi o parte din c

Unul dintre principalii beneficiari ai crizei în 2008 a fost moneda americană, care a fost avantajată de investiţiile cu activ suport pe dolar, considerate safe haven (fără risc). Dolarul american a reusit să încheie anul trecut cu un cåştig de 4,8% faţă de euro, după ce a recuperat peste 38% de la maximele din iulie, de peste 1,6 dolari pe euro, pånă la 1,23 dolari pe euro în noiembrie. Spre sfårşitul anului, însă, moneda americană a dat înapoi o parte din cåştiguri, după ce Rezerva Federală a dus rata de politică monetară la aproape zero.

Perechea valutară a închis anul la aproape 1,4 dolari pe euro. La început de an, este evident că analiştii încearcă să facă previziuni referitoare la evoluţia de pe parcursul lui 2009. Însă toţi pleacă de la premise care pot fi eronate şi sunt declarate ca atare. Experienţa anului trecut a demonstrat că atåt analiza fundamentală, cåt şi cea tehnică pot da informaţii greşite, fiind influenţate de ştirile neaşteptate şi, în cea mai mare parte, negative.

Pornind de la datele pe care le avem deja, în care economia SUA are în continuare indicatori negativi, euro pare să se aprecieze faţă de dolar. Conform raportului Currency Trader din luna ianuarie, moneda europeană ar putea testa anul acesta maximele din 2008, de 1,5-1,6 dolari. Trendul multianual al principalei perechi valutare internaţionale rămåne în creştere, în ciuda corecţiei puternice din ultimul trimestru al anului trecut, care a spart cotaţiile de suport ale tunelului început în 2002. În prezent, raportul euro/dolar se mişcă în interiorul unui tunel cu minimele la 1,36 şi maximele la 1,48. Cel puţin teoretic, părăsirea tunelului într-una din cele două direcţii ar putea indica un trend pe o perioadă de cåteva luni.

Necunoscutele acestei teorii vin mai mult din zona euro. Oficialii Băncii Centrale Europene (BCE) au negat pånă acum datele referitoare la scăderea bruscă a inflaţiei, menţinånd rata dobånzii de referinţă la valori mari, comparativ cu Fed sau Banca Japoniei, care au dobånzi aproapiate de zero. Inclusiv Banca Angliei a redus, săptămåna trecută, rata cu 0,5%, coborånd pånă la cea mai redusă dobåndă din ultimii 300 de ani, de numai 1,5%. O reducere a ratei BCE ar putea duce la continuarea aprecierii dolarului faţă de euro, cu posibilitatea depăşirii valorilor din octombrie 2008, adică o cotaţie mai mică de 1,2 dolari pe euro.