Legea care reglementează dobânzile pentru creditele ipotecare și de consum, oferite de instituțiile financiare nebancare (IFN-uri), a intrat în vigoare pe 11 noiembrie 2024. Actul normativ stabilește limite clare pentru dobânda anuală efectivă (DAE), punând astfel bazele unui sistem mai transparent și mai echitabil pentru consumatori.

Președintele ANPC consideră că acest pas va întări protecția consumatorilor din România, oferind soluții financiare corecte și clare.

IFN-urile, limitate de Legea nr. 243/2024 care reglementează dobânzile creditelor ipotecare și de consum

Legea nr. 243/2024 a intrat în vigoare la începutul acestei săptămâni, reglementând dobânzile aplicate creditelor ipotecare și de consum de către instituțiile financiare nebancare (IFN).

”Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunţă intrarea în vigoare, pe data de 11 noiembrie 2024, a Legii nr. 243/2024 prind protecţia consumatorilor cu privire la costul total al creditării şi la cesiunea de creanţe.

Actul normativ reglementează atât dobânzile creditelor ipotecare, cât şi ale celor de consum, oferite de instituţiile financiare nebancare (IFN)”, a transmis, luni, ANPC.

Potrivit reglementărilor, dobânda anuală efectivă (DAE) nu va mai putea depăși pragurile stabilite de lege, contribuind astfel la reducerea riscurilor pentru consumatori.

ANPC
Sursă: Inquam Photos / Alexandra Pandrea

În plus, autoritățile vor putea interveni dacă dobânzile depășesc limitele reglementate, asigurându-se că drepturile consumatorilor sunt respectate.

Dobânzile pentru creditele ipotecare și de consum nu vor depăși praguri specifice

Pentru creditele ipotecare destinate investițiilor imobiliare, legea stabilește o limită de 8 puncte procentuale mai mare decât dobânda la facilitatea de creditare a Băncii Naționale a României (BNR).

Această reglementare va proteja consumatorii de fluctuațiile imprevizibile ale pieței financiare.

De asemenea, în cazul creditelor de consum, dobânda anuală efectivă nu poate depăși cu mai mult de 27 de puncte procentuale dobânda de referință stabilită de BNR.

Excepții și praguri speciale pentru creditele de consum

Pentru creditele de consum, legea prevede și excepții, stabilind praguri care limitează costurile totale ale creditării.

Astfel, în cazul creditelor cu valoare de până la 5.000 de lei, costul total nu poate depăși 1% pe zi.

Pentru sumele între 5.001 și 10.000 de lei, limita este de 0,8% pe zi, iar pentru creditele între 10.001 și 25.000 de lei, costul total nu va putea depăși 0,6% pe zi.

Aceste măsuri sunt menite să protejeze consumatorii de dobânzile excesive practicate de IFN-uri.

Protecția consumatorilor este prioritară, afirmă ANPC

Sebastian Hotca, președintele interimar al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a declarat că:

„Intrarea în vigoare a acestei legi reprezintă un pas esenţial în consolidarea protecţiei consumatorilor din România, oferindu-le o susţinere palpabilă în faţa provocărilor costurilor de creditare.

Prin implementarea unor reglementări clare şi stabilirea unor praguri echitabile, este garantat accesul consumatorilor la soluţii financiare corecte, la dobânzi competitive şi la o transparenţă deplină în relaţia cu instituţiile financiare nebancare.

Respectarea drepturilor financiare ale consumatorilor nu este doar o responsabilitate juridică, ci şi un principiu fundamental de etică şi responsabilitate socială”.

Hotca a subliniat că, prin implementarea unor reglementări clare, consumatorii vor avea acces la soluții financiare corecte, dobânzi competitive și o transparență completă în relația cu IFN-urile.

Scăderea dobânzilor în cazul încălcării reglementărilor

Conform datelor furnizate de ANPC, în cazul în care dobânzile practicate de IFN-uri depășesc limitele impuse de lege, consumatorii pot solicita reducerea acestora.

Măsura poate fi aplicată fie pe cale amiabilă, fie prin intervenția autorităților competente, care vor asigura respectarea reglementărilor și protejarea drepturilor financiare ale consumatorilor.