Comparativ cu alte tipuri de plasamente aflate la indemana micilor investitori, titlurile de participare ale fondurilor mutuale s-au dovedit a fi, in prima jumatate a anului, cele mai rentabile investitii pentru aceasta perioada. De atunci insa, lucrurile s-au mai schimbat. In august si septembrie, cresterile saptamanale inregistrate de majoritatea fondurilor au fost sensibil mai mici decat in lunile precedente, inceputul lui octombrie situandu-se, din acest punct de vedere, in aceeasi nota. Explicatiile acestei stari de fapt se refera, in principal, la evolutia pietei monetare.
Astfel, titlurile de stat, purtatoare de dobanzi mari in lunile anterioare, au ajuns in marea lor majoritate la scadenta, iar cele emise ulterior au fost mai putin atractive. Practic, de la o dobanda de circa 150-160% in lunile aprilie-mai pentru aceste active, s-a ajuns treptat la doar 50-55%, cat ofera statul in acest moment. In acord cu oferta statului, bancile comerciale au scazut si ele dobanzile la depozite, fara ca acest fapt sa reflecte vreun semn de insanatosire a economiei nationale. In aceste conditii, cele mai afectate fonduri au fost cele monetare sau cu plasamente preponderent in instrumente monetare (cele mai multe de pe piata), acestea inregistrand rareori, in ultimul timp, o crestere saptamanala a unitatii de investitie mai mare de 2%.
„Succesul pe care il au fondurile monetare in strainatate se bazeaza tocmai pe fluctuatiile mici ale pietelor. Este usor sa-ti propui sa investesti numai in instrumente monetare, dar greu sa obtii performante pe o piata imatura”, opineaza Ioana Maria Vlas, presedintele UNOPC (Uniunea Nationala a Organismelor de Plasament Colectiv).
FNI ramane
liderul pietei
Paradoxal insa, cresteri mai mici au inregistrat si fondurile in a caror structura de portofoliu nu figureaza plasamente pe piata monetara (FNI, Alpha), ceea ce denota o penurie investitionala generalizata, atat la nivelul pietei de capital, cat si in ceea ce priveste rentabilitatea actiunilor societatilor netranzactionate pe o piata organizata. Liderul pietei este in continuare Fondul National de Investitii, al carui activ net (1.898 miliarde) reprezinta peste 80% din totalul activelor fondurilor membre UNOPC, ceea ce spune destul de mult despre polarizarea existenta pe aceasta piata. FNI mizeaza in continuare pe actiunile necotate (44,20% din portofoliu), desi incalca regulamentele CNVM privind ponderea acestor actiuni in total active.
Mai mult decat atat, celalalt fond administrat de Sov Invest, Fondul National de Acumulare (FNA), a depasit si el coeficientul legal de detinere a acestui tip de actiuni (31,70%, la sfarsitul lunii septembrie), fara ca organismul de reglementare si supraveghere a pietei sa aiba vreo obiectiune in acest sens. Presedinta societatii de administrare (ca de altfel si presedinta UNOPC), Ioana Maria Vlas, declara ca CNVM a permis Sov Invest sa detina un coeficient mai mare de astfel actiuni decat cel legal, pana in momentul in care piata va oferi oportunitati mai bune de plasament, fara a preciza insa si o data limita. Daca CNVM accepta acest lucru, avand in vedere particularitatile actuale ale pietei romanesti, de neinteles ramane totusi de ce nu elaboreaza un alt regulament de functionare pentru fondurile mutuale, sau macar o alta scala de evaluare a riscului elementelor de activ.
Daca acest lucru nu este posibil, la fel de neclar ramane motivul pentru care organismul de reglementare nu fixeaza un termen limita pana la care celui mai mare fond mutual din Romania sa i se impuna inscrierea in prevederile Regulamentului nr. 9/1996.
La polul opus, ca performante realizate de la inceputul anului, se situeaza fondurile Armonia (24,89%) si Alpha (49,33%), ultimul neindeplinind nici acum (cu 473 de investitori) cerintele CNVM privind numarul minim de investitori dupa un an de la autorizare.
Fortuna Classic are un nou actionar majoritar
Performantele inregistrate de cel mai nou fond aparut pe piata, Tezaur, administrat de Certinvest, par sa multumeasca actionarii. Autorizat la 30 iunie 1999 si avand o valoare initiala a unitatii de investitie de 100.000 lei, fondul a reusit sa ajunga, la 4 octombrie, la o valoare a aceleiasi unitati de 115.180 lei, cresterea procentuala, 15,18%, fiind cu mult peste dobanda oferita de un cont curent in aceeasi perioada (2,63%).
Luna septembrie a insemnat si schimbarea actionarului majoritar al unuia dintre administratorii fondurilor membre UNOPC. Este vorba despre compania financiara britanica Parkhouse Capital Ltd., cea care a cumparat 80% din actiunile CAIB Asset Management, administratorul fondului mutual Fortuna Classic, noua societate purtand numele de Capital Asset Management.
In ceea ce priveste restul de 20% de actiuni, acestea au apartinut Bancorex, fiind preluate de BCR, conducerea bancii urmand sa decida in aceasta luna daca isi va pastra sau isi va vinde actiunile. „Schimbarea de actionari nu va afecta politica de investitii a fondului Fortuna Classic, care va fi in continuare un fond cu precadere monetar”, declara Cristina Irimia, directorul de marketing al societatii de administrare.
Totusi, in urma rezultatelor slabe inregistrate de fond in ultimul timp, conducerea acestuia nu exclude varianta achizitionarii unui pachet de actiuni de pe piata de capital, in viitorul apropiat. Obiectivele urmarite de noii actionari ai Fortuna Classic nu se opresc insa la rentabilizarea fondului mutual, miza achizitiei fiind facilitarea intrarii pe piata fondurilor de pensii din Romania si lansarea unui alt fond, cu profil de acumulare.
Problematica legata de aplicarea, incepand cu anul viitor, a legii impozitului global si modul cum se va repercuta aceasta asupra investitorilor in fonduri si a societatilor de administrare reprezinta tema predilecta a discutiilor in cadrul UNOPC.
Impozitul global gaseste fondurile nepregatite
Opinia generala este aceea ca, desi impozitarea fiecarei operatiuni si nu a venitului realizat din aceste operatiuni este anormala, totusi investitorii vor suporta impozitul, coeficientul de impozitare de 1% nefiind exagerat.
Dificultatea principala va fi data insa de costurile de implementare a softurilor necesare evidentei depunerilor si retragerilor, in conditiile calcularii si retinerii impozitului pentru fiecare operatiune efectuata. Tinand cont de complexitatea operatiunilor si de polarizarea pietei, este mai greu de crezut, cel putin pentru fondurile nou-infiintate, ca acestea vor avea resursele necesare pentru a face fata noilor conditii.