"Cu tot cu promulgare din partea preşedintelui României, sper că undeva până la sfârşitul lunii noiembrie a acestui an (va fi publicată în Monitorul Oficial – n.r.). Eu v-am spus că ea va intra în vigoare la 180 de zile de la momentul publicării în Monitorul Oficial", a spus Dobre într-o declaraţie de presă, întrebat când estimează că va deveni operaţională Legea turismului.
În ceea ce priveşte softul necesar punerii în aplicare a Sistemului Informatic de Evidenţă a Activităţii de Turism din România (SIEATR), ministrul a precizat că acesta va fi pus la dispoziţie de către STS şi va fi realizat în 2018.
"Softul se va pune la dispoziţie de către STS. Se va realiza softul în cursul anului 2018, probabil, după discuţiile pe care le-am avut cu cei de la STS, începând cu luna ianuarie sau februarie 2018", a adăugat Dobre.
Acesta a arătat că, în prezent, activitatea din domeniul turistic este reglementată printr-o ordonanţă din anul 1998.
"Este Ordonanţa 58/1998 cea care reglementează în acest moment domeniul de activitate al turismului. Avem aproximativ 20 de ani de când avem un act normativ ce reglementează acest tip de activitate. Ca să avem o transparenţă cât mai mare, am început aceste dezbateri publice, pe fiecare regiune, este prima care se desfăşoară la Prahova, în staţiunea de interes naţional Buşteni. Eu cred că oamenii, în primul rând, îşi doresc o lege dinamică", a declarat ministrul.
Ministrul Turismului a participat, la Buşteni, la prima dezbatere publică a proiectului Legii Turismului din cele şapte stabilite.
AGERPRES