De pe urma legii impozitului specific în turism şi alimentaţie publică au de câştigat doar cei cu afaceri foarte profitabile, companiile cu pierderi sau cu investiţii majore care trebuie amortizate fiind dezavantajaţi.
Prezent la emisiunea Capital TV, Mielu Dobrin, preşedinte al Consiliului de Administraţie al T.H.R. Marea Neagră SA și director general FEPER SA, a explicat de ce această lege se poate dovedi nocivă pentru turismul românesc.
„Eu văd legea impozitului specific ca o frână în dezvoltarea turismului, mai ales pe litoral, unde activitatea este sezonieră. Anul trecut, de exemplu, am făcut investiții de 4 milioane de euro. Profitul a fost destul de mic, de 500.000 de lei. Practic, trebuia să plătim un impozit de 16% la 500.000 de lei, adică aproximativ 75.000 de lei. Cu această lege a impozitului forfetar vom plăti, indiferent că avem sau nu activitate, pe cele aproape 9.000 de locuri de cazare, înmulțit cu suma care este acolo, cam un milion de lei. Un milion care apare în plus, practic, peste ce am bugetat anul trecut”, a explicat Dobrin.
Taxele locale mari nu fac bine turismului românesc
Afacerile din domeniul turismului au de suferit și din cauza taxelor locale. Astfel, deoarece mulți primari încearcă să strângă la buget sume cât mai mari, iar acum au libertatea de a stabili cuantumul taxelor locale, aleg limita superioară stabilită de lege.
„Domnul premier Cioloș, ca să le dea o autogestiune primarilor, a lăsat aceste taxe și impozite pe mâna lor, iar ei, ajutați de ANEVAR, împreună, lovesc în dezvoltarea noastră. ANEVAR, nu știu la indicația cui, a scos anul trecut niște normative, se numes GEV 500, i-a speriat pe toți evaluatorii și au spus că dacă nu respectă ad-literam ce scrie acolo nu o să le mai dea avizul. Din acele normative, practic au sărit valorile la clădiri. Ca un paradox, în finalul acestor normative scria că această valoare, care e foarte mare, să nu fie introdusă în contabilitate. Adică un hotel are trei valori: valoare de impozitare locală, valoare de contabilitate și valoare de piață”, arată Dobrin de ce taxele locale chiar s-au dublat, în cazul unor localități, de la un an la altul.