Potrivit acestuia, reducerea deficitului va fi dificil de realizat anul viitor. 

"Noi avem un obiectiv de a atinge un nivel de 1,5% deficit din Produsul Intern Brut pe termen mediu şi lung şi, începând de anul trecut şi în cursul acestui an, noi am pornit pe o tendinţă de creştere accelerată a deficitului. Am pornit de la 1% acum doi ani până la 3% anul acesta", a spus Aurelian Dochia, întrebat despre propunerea Comisiei Europene privind o ajustare structurală de 0,8% din PIB în 2018.

"Este o creştere accelerată şi, ce este şi mai important, este că această creştere vine într-un moment în care economia creşte cu o rată foarte înaltă, de 7% pe anul 2017. Ori, dacă în momentul în care creşte economia cu 7% tu creşti deficitul şi îl aduci la dublu decât a fost înseamnă că ai o problemă şi este periculos ca în momentul în care creşterea economică se stabilizează şi nu mai ai 7% – revine la un ritm normal de 4% – 5%, să spunem -, evident că în condiţiile acestea nu vei putea să mai faci faţă nici măcar ţintei de 3% pe care România, ca stat membru al Uniunii Europene, ar trebui să o respecte", a adăugat Dochia. 

El a explicat că, în cazul în care România va avea anul acesta un deficit de 3% din PIB, în 2018 acesta ar trebui redus cu 0,8%. 

"Va fi foarte dificil ca anul viitor să se meargă pe o reducere a deficitului bugetar pentru că majoritatea cheltuielilor bugetare sunt deja obligatorii. Nu poţi să mai faci reduceri de cheltuieli bugetare când toate sunt legate de salarii, pensii, ajutoare sociale şi aşa mai departe. Cele de investiţii, care de obicei sunt sacrificate, au fost deja reduse încă de anul acesta. Prea mult în plus nu se mai poate tăia la anul şi atunci cred ca va fi o problemă să se înscrie Guvernul în chiar ţinta de 3%. Mi se pare că la anul inevitabil depăşim ţinta de 3% din PIB", a afirmat Aurelian Dochia. 

Comisia Europeană a stabilit că România nu a luat măsuri eficiente în urma recomandării Consiliului din luna iunie şi, în consecinţă, propune Consiliului European să adopte o versiune revizuită a recomandării adresate ţării pentru a-şi corecta abaterea semnificativă de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. 

În data de 16 iunie 2017, Consiliul a adresat României o recomandare potrivit căreia ritmul nominal de creştere a cheltuielilor guvernamentale primare să nu depăşească 3,3% în 2017, corespunzător unei ajustări structurale anuale de 0,5% din PIB, în cadrul procedurii aplicabile abaterilor semnificative (SDP – Significant Deviation Procedure). 

În data de 13 octombrie 2017, autorităţile române au trimis un raport cuprinzând acţiunile luate ca răspuns la recomandarea Consiliului din 16 iunie. "Având în vedere informaţiile furnizate de autorităţile române în raportul lor precum şi prognozele de toamnă, Consiliul a ajuns la concluzia că România nu a luat măsuri eficiente pentru răspunde la recomandarea Consiliului din 16 iunie 2017", se arată în recomandările Comisiei Europene. 

Potrivit Executivului comunitar, România urmează o politică fiscală prociclică pe fondul unei creşteri economice puternice. De aceea, în absenţa unor măsuri eficace din partea ţării, "Comisia propune o recomandare revizuită privind o ajustare structurală anuală de cel puţin 0,8% din PIB în 2018". 

Forul comunitar recomandă de asemenea României să utilizeze toate câştigurile pentru reducerea deficitului bugetar, în timp ce măsurile de consolidare bugetară ar trebui să asigure o îmbunătăţire de durată a structurii balanţei guvernamentale într-o manieră care să susţină creşterea economică. 

România trebuie să raporteze Consiliului European, în luna aprilie 2018, acţiunile adoptate de autorităţi ca răspuns la noile recomandări ale Comisiei. 

Comisia stabileşte priorităţile economice şi sociale ale UE pentru anul următor, formulează recomandări de politică pentru zona euro şi finalizează evaluarea proiectelor de planuri bugetare ale statelor membre din zona euro. 

Conform previziunilor economice de toamnă publicate la sfârşitul săptămânii trecute de Executivul comunitar, în România deficitul public ar urma să ajungă la 3% din PIB în 2017, pentru ca în 2018 să se agraveze şi mai mult până la 3,9% din PIB şi să ajungă la 4,1% în 2019. 

CE estimează, pe de altă parte, că economia românească ar urma să înregistreze un avans de 5,7% în 2017, în creştere semnificativă faţă de estimările cuprinse în previziunile din primăvară care indicau un avans al PIB de 4,3%. 

 AGERPRES