Se înmulţesc vocile care demontează campania procurorilor împotriva doctoriţelor de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală. Iată ce mesaj a transmis medicul Cecilia Pătru de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila".
O nouă „vânătoare de vrăjitoare” pentru procurorii din România. Noua lor ţintă: două cadre medicale care şi-au făcut datoria în mod exemplar
Lumea medicală din România critică dur acuzaţiile procurorilor împotriva celor două cadre medicale de la Spitalul Pantelimon, despre care oamenii legii spun că s-ar face vinovate de omor calificat.
La campania cadrelor medicale s-a alăturat şi Evenimentul Zilei, prima publicaţie care a făcut public faptul că va apăra onoarea şi reputaţia celor două doctoriţe pe care procurorii vor să le scoată vinovate (vezi aici mai multe detalii).
După cum spuneam, medicul Cecilia Pătru a postat duminică, 11 august, un amplu mesaj pe pagina sa de socializare.
Ea a explicat care a fost cauza reală a morţii pacientului internat la Pantelimon la Terapie Intensivă.
„Colega care a făcut denunţul nu a înţeles boala pacientului”, spune cu subiect şi predicat medicul de la Spitalul Militar.
„Eu ma inlin in fata acestor copile…. Pericardita constrictiva e o boala rara!!!! Sunt putini medici care au tratat pacienti cu aceasta patologie si ei pot sa inteleaga pericardita constrictiva…. Cinste lor!!!”, mai scrie Cecilia Pătru în postarea sa.
În final, medicul trage şi un semnal de alarmă. Colegiul Medicilor şi societatea civilă nu se implică în acest caz şi lasă să stea în arest două cadre medicale care nu sunt vinovate cu nimic, spune ea.
Pacientul decedat nu putea fi salvat de absolut nimeni mai punctează medicul.
„Cazul intens mediatizat era unul practic fără soluţie terapeutică încă de la prezentarea la spital – acesta asociind atât ciroza cardiacă, cât şi bronhopneumonie”, scrie Cecilia Pătru.
Iată mesajul complet postat de medicul Cecilia Pătru
„In lumina noilor informatii aparute in mass-media ca fiind diagnosticele date de IML incerc sa explic cazul medical dar pe intelesul dumneavoastra de la inceputul bolii pana la sfarsit pentru a intelege.
Pacientul avusese in trecut tuberculoza. Dupa ani a aparut pericardita constrictiva( adica calcificare extrema a foitiei din jurul inimii). Calcificarea din jurul inimii era atat de importanta incat nu mai permitea distensia peretilor inimii pentru a umple cavitatile drepte cu sange. Se intra intr-un cerc vicios. Ca sa compenseze necesarul de sange si oxigen din tesuturi organismul descarca el, catecolamine.
Efectul acestora pe cord se traduce prin cresterea pulsului Crescand pulsul scade perioada de relaxare a inimii-acea perioada in care cavitatile inimii se umplu cu sange si in care muschiul inimii primeste el, sange. Rezultatul este o scadere si mai importanta a valorilor tensiunii arteriale.
Sangele stagna in organe in ficat si asa a ajuns la ciroza cardiaca. Pericardita constrictiva se complicase cu ciroza cardiaca.( AFECTARE HEPATICA)
In plaman staza s-a suprainfectat determinand bronhopneumonie si s-a manifestat prin lipsa de aer
Pacientul odata ajuns la spital primeste antibiotic si perfuzii.
Volumul de lichide din organism creste, creste si mai mult gradul de staza, plamanul absoarbe apa ca un burete si respira din ce in ce mai prost Se administreaza oxigen ca sa compenseze lipsa de aer, insa degeaba pentru ca un plaman sever afectat nu mai permite incarcarea cu oxigen a sangelui. Creste cantitatea de dioxid de carbon din sange.
Practic creierul primeste prea putin sange care este si de proasta calitate. Cedeaza functia creierului -devine encefalopat. Coma GCS 4 puncte . Un om obisnuit are in mod normal 15 puncte. Se cere suport ATI….(AFECTARE PULMONARA SI NEUROLOGICA)
Ajunge in ATI. Ca orice medic gasesti un pacient cu stare foarte grava, septic, in soc cu tensiune mica Primul reflex este sa pui Noradrenalina sa cresti gradul de vasoconstrictie din tesuturile periferice ca sa trimiti mai mult sange spre cord…. Daca ar fi avut doar soc septic ar fi avut un raspus posibil favorabil la Noradrenalina.
Dar aici aveam un soc care era asociat unei pericardite constrictive severe si indiferent de doza de Noradrenalina nu obtineai cresterea valorilor tensiunii arteriale- pentru ca acea carapace din jurul inimii nu permitea. In schimb obtineai un puls mare care iti scadea indirect tensiunea. Noradrnalina doar bicuia o inima incapabila sa se umple.
Deci in acest context decizia de oprire a Noradrenalinei medical este cea mai corecta. Eu ma inlin in fata acestor copile…. Pericardita constrictiva e o boala rara!!!! Sunt putini medici care au tratat pacienti cu aceasta patologie si ei pot sa inteleaga pericardita constrictiva…. Cinste lor!!!
In concluzie acelasi caz a fost vazut diferit astfel: cele doua colege inteleg patologia exacta PERICARDITA CONSTRICTIVA CU BRONHOPNEUMONIE SI DISFUNCTIE MULTIPLA DE ORGANE
persoana care face denuntul BRONHOPNEUMONIE CU SEPSIIS SI DISFUNCTIE MULTIPLA DE ORGANE ( SE PIERDE AICI VOIT SAU NU NOTIUNEA DE PERICARDITA CONSTRICTIVA)
In contextul unor tensiuni interne si orgolii asistenta le considera pe cele doua doctorite lipsite de experienta si rau intentionate. Colega care a facut denuntul nu a inteles boala pacientului!!!
COLEGUL DE LA IML DESI SCRIE DIAGNOSTICELE INCLUSIV PERICARDITA CONSTRICTIVA NU STIE CE E AIA SI CUM SE MANIFESTA!!!! NU SE CERE SUPORTUL SI EXPERTIZA UNUI ALT COLEG CARE TRATEAZA PERICARDITA CONSTRICTIVA
In monentul in care medicul legist scrie ca ar fi o legatura de cauzalitate intre deces si noradrenalina cazul este pierdut de sub control.
ADEVARATA CAUZA A MORTII ACESTUI PACIENT ERA TUBERCULOZA DIN ANTECEDENTE COMPLICATA CU PERICARDITA CONSTRICTIVA
DOUA COPILE SUPER DESTEPTE SUNT ARESTATE PE NEDREPT!!!
UNDE ESTE MINISTRU JUSTITIEI???? UNDE ESTE MINISTRUL SANATATI??? UNDE ESTE PRESEDINTELE ???? a ma scuzati au o chestiune foarte importanta de rezolvat – stabilirea candidatilor pentru functia de viitor presedinte al tarii.
CE FACEM NOI CEI CARE INTELEGEM CAZUL??? CE FACE COLEGIUL MEDICILOR???
CE FACE SOCIETATEA CIVILA??? ASTEAPTA CA ADEVARUL SA IASA LA IVEALA???
DACA ATI FI IN LOCUL LOR V-AR CONVENI SA FACETI PUSCARIE PE NEDREPT???
OAMENI BUNI, TREZITIVA!!!
Asistam la un nou caz Petre Tutea!!!
„Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniță pentru un popor de idioți! De asta numai eu am fost în stare“, Petre Țuțea.
Intrebare care se tot pune este: ar fi existat in cazul acestui pacient vreo solutie terapeutica care sa ii salveze viata????
Raspunsul meu pe baza notiunilor medicale pe care le am este urmatorul:
Daca pericardita contrictiva ar fi fost diagnosticata inainte de aparitia cirozei hepatice la un pacient fara afectare a plamanului( bronhopneumonie)- da se putea interveni chirurgical la nivelul inimii si se efectua decorticare.
Daca a aparut deja ciroza hepatica … chirurgia este contrainidcata!!! In acest context ficatul nu poate sintetiza proteinele implicate in procesul de coagulare si nu mai poti opri sangerarea.
Cazul intens mediatizat era unul practic fara solutie terapeutica inca de la prezentarea la spital – acesta asociind atat ciroza cardiaca cat si bronhopneumonie.”