Medicul Beatrice Mahler, manager al Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din Bucureşti, a comentat pe tema decalării programărilor pentru vaccinare în cazul anumitor români.
Beatrice Mahler: Sunt convinsă că lucrurile au fost calculate
Într-o intervenţie în emisiunea jurnalistului Victor Ciutacu, managerul de la “Marius Nasta” a declarat că toate persoanele afectate vor primi cu suficient timp înainte mesajele care-i anunţă cu privire la această reprogramare.
“Nu știu în acest moment dacă cei care au fost reprogramaţi au primit mailurile pentru reprogramare, dar este foarte important să existe acest flux de informare. Eu sunt convinsă că lucrurile au fost calculate astfel ca mâine să fie timp să fie trimise aceste mesaje și persoanele să aibă timp să verifice mailurile și să vadă când au fost reprogramate”, a declarat Beatrice Mahler.
“România trebuie să se adapteze”
Ea dă asigurări că nu vor exista probleme din cauza acestei decizii. Totul va fi rezolvat până când persoana programată va ajunge la centrul de vaccinare. Beatrice Mahler mai explică că o astfel de amânare a fost necesară, întrucât România nu are de ales decât să se adapteze la numărul de doze de vaccin primite.
“Sunt convinsă că nu vor fi probleme, lucrurile trebuie rezolvate până persoana programată ajunge în spital sau centrul de vaccinare. Lucrurile sunt puțin nuanțate. În acest moment, prezentarea la centrele de vaccinare va fi posibilă pentru persoanele vulnerabile, vârstnici, cei cu afecțiuni cronice.
România trebuie să se adapteze la numărul de doze primite. Dacă ar fi după mine, aș dori să existe centre suficiente și doze suficiente”, a mai precizat, marţi seara, Beatrice Mahler.
Ce a anunţat, marţi, coordonatorul campaniei de vaccinare din România?
Marţi, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a anunţat că se vor decala cu 10 zile, începând cu data de 28 ianuarie, programările pentru vaccinare în cazul persoanelor care deservesc activități esențiale.
“Avem un deficit de doze de 117.000 generat în mare parte pentru că în săptămâna 18 – 24 ianuarie am recepționat cu 51,3% mai puține doze decât trebuiau să fie alocate.
Ca atare, soluția noastră pentru continuarea campaniei, fără să afectăm doza de rapel sau vaccinarea persoanelor cu boli cronice, a celor peste 65 de ani sau a celor din centre medico-sociale, a celor din centrele de dializă sau a celor nedeplasabili, este ca începând cu 28 ianuarie să se reprogrameze cu zece zile toate persoanele care deservesc activități esențiale, adică 35.000 de persoane.
Se menține același ritm de vaccinare pentru doza unu pentru restul persoanelor. Se asigură doza de rapel pentru persoanele care au fost deja vaccinate până acum, adică peste 441 de mii de persoane”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea