Rusia își revizuiește doctrina militară în ceea ce privește armele nucleare
Marți, Rusia a anunțat inițierea unei revizuiri a doctrinei sale nucleare, motivată de deteriorarea situației internaționale de securitate, în mare parte ca urmare a reacției Occidentului față de conflictul din Ucraina.
„Situaţia internaţională arată o tendinţă către o deteriorare sporită. Factorul de descurajare nucleară are un rol crucial în sistemul nostru de securitate, acesta este indiscutabil şi recunoscut de toţi”, a declarat ministrul adjunct al Afacerilor Externe din Rusia, Serghei Riabkov, citat de Interfax.
Oficialul rus a subliniat că experiența acumulată în campania militară din Ucraina și analiza comportamentului Occidentului „arată că este necesară clarificarea anumitor parametri care se aplică în situațiile descrise atât în doctrina militară, cât și în fundamentarea politicii publice privind descurajarea nucleară”.
El a precizat că această activitate este în desfășurare, dar nu s-a încheiat încă. Nu au fost stabilite încă termene, obiective sau programe pentru această activitate.
„În orice caz, toată lumea trebuie să înţeleagă că noi abordăm acest episod cu cea mai mare responsabilitate”, a continuat el.
„Specialiştii noştri responsabili cu componenta nucleară în sistemul militar al Rusiei urmăresc în primul rând să asigure că această activitate se desfăşoară sistematic şi cu maximă responsabilitate”, a insistat Serghei Riabkov.
Diplomatul rus a subliniat că Rusia așteaptă ca atât partenerii cât și adversarii să înțeleagă bine semnificația pe care o acordă factorului de descurajare nucleară.
În plus, președintele rus Vladimir Putin a declarat în această lună că Rusia nu intenționează să utilizeze armele nucleare pentru a câștiga conflictul din Ucraina și că nu vede condițiile care ar justifica utilizarea acestora conform doctrinei militare a Rusiei, deși nu a exclus o revizuire a acestei doctrine în viitor.
„Avem o doctrină nucleară care precizează că folosirea armelor nucleare este posibilă în caz excepţional, când suveranitatea şi integritatea teritorială a ţării noastre este ameninţată”, a explicat Putin pe 6 iunie la Forumul economic internaţional de la Sankt Petersburg.
„Dar doctrina poate fi schimbată. Acelaşi lucru este valabil pentru testele nucleare. Vom efectua teste dacă va fi nevoie, dar deocamdată nu există o astfel de nevoie”, a apreciat liderul de la Kremlin.
Doctrina militară a Rusiei, publicată în anul 2020, include prevederea că Rusia poate utiliza arme nucleare în următoarele situații:
1. În cazul unui atac asupra Rusiei cu arme nucleare sau alte tipuri de arme de distrugere în masă.
2. Când existența statului rus este amenințată în urma unui atac cu arme convenționale.
Aceste condiții sunt menționate în cadrul doctrinei militare a Rusiei, publicată pentru a ghida strategiile și deciziile de apărare națională ale țării.
Vladimir Putin și-ar face provizii într-un buncăr din Siberia
În altă ordine de idei, o sursă susține că la palatul lui Vladimir Putin din Munții Altai sunt trimise cantități suficiente pentru a hrăni până la 300 de persoane „timp de câțiva ani”.
Sursa citată de canalul de Telegram Pozdniakov a dezvăluit că se efectuează transporturi masive de „cutii cu rații uscate, cereale și conserve” către o locație izolată din Siberia, conform rapoartelor publicației britanice Metro.
În apropiere se găsește Altai Yard, un adăpost asociat lui Putin, despre care se spune că include un imens buncăr nuclear subteran, conform informațiilor anterioare.
„Nu am văzut niciodată așa ceva. (Mâncare – n.r.) de import, scumpă, nu este de-a noastră”, a spus sursa citată.
Produsele sunt livrate la un depozit situat în regiunea muntoasă, după care o presupusă echipă de securitate a lui Putin se ocupă de gestionarea acestora.
„Descărcăm camioanele la depozit, apoi încărcăm marfa în alte camioane. Șoferii de pe aceste camioane nu sunt cu siguranță șoferi obișnuiți de cursă lungă.