Joi seară, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a actualizat lista ţărilor şi zonelor cu risc epidemiologic ridicat. Oricine se întoarce în România din ţările şi regiunile respective este nevoit să intre în carantină pentru 14 zile.
Potrivit anexei la Hotărârea 43 a CNSU, lista actualizată ţărilor şi zonelor cu risc epidemiologic ridicat este următoarea:
- Aruba
- Sint Maarten
- Insulele Turks şi Caicos
- Insulele Virgine ale Statelor Unite
- Peru
- Maldive
- Bahrain
- Columbia
- Panama
- Brazilia
- Puerto Rico
- Guam
- Israel
- Bahamas
- Argentina
- Kuweit
- Suriname
- Costa Rica
- Statele Unite ale Americii
- Insulele Feroe
- Bolivia
- Spania (regiunile: Aragon, Cataluna, Navarra, Comunidad de Madrid, Insulele Baleare, Ţara Bascilor, Cantabria, Castilla La Mancha, Castilla y León, La Rioja)
- Republica Moldova
- Qatar
- Irak
- Belize
- Kosovo
- Chile
- Palestina
- Malta
- Capul Verde
- Andorra
- Muntenegru
- Namibia
- Bosnia şi Herţegovina
- Republica Dominicană
- Luxembourg
- Gibraltar
- Paraguay
Documentul integral transmis de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă poate fi consultat accesând acest link.
Care este situaţia infectărilor cu noul coronavirus în România?
Cel mai recent bilanţ al efectelor pandemiei de COVID-19 în România, dat publicităţii joi, 27 august, indică faptul că România a ajuns la 83.150 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 36.677 de pacienți au fost declarați vindecați și 10.130 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.504 cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Numărul total de decese provocate de infecţia cu COVID-19 a ajuns la 3.459. În intervalul 26.08.2020 (10:00) – 27.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 38 de decese (22 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Olt, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.288. Dintre acestea, 492 sunt internate la ATI.