A rămas mai puţin de o lună până la alegerile parlamentare, iar Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a emis Hotărârea nr. 54, datată 12.11.2020, privind propunerea prelungirii stării de alertă, care conţine şi o serie de reguli pentru buna desfăşurare a scrutinului electoral.
În primul rând, decizia CNSU vizează prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.11.2020. Cât despre desfăşurarea alegerilor locale, hotărârea CNSU recomandă următoarele:
“Pe perioada procesului electoral (în cadrul secțiilor de votare și nu numai), se vor adopta/întreprinde următoarele măsuri și acțiuni, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, cu avizul Autorității Electorale Permanente, pentru secțiile de votare din țară și în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor externe, cu avizul Autorității Electorale Permanente pentru secțiile de votare din străinătate, astfel:
a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către participanţii la procesul electoral (alegători, membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, operatorii de calculator, persoanele acreditate, candidaţii, delegaţii acreditaţi, personalul de pază, personalul tehnic al birourilor electorale ale secţiilor de votare, informaticieni, personalul centrelor operative de intervenţie pentru remedierea disfuncţionalităţilor Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV, membrii biroului electoral de circumscripţie ierarhic superior) pe toată perioada în care se află în sediul secţiei de votare şi în localul de vot;
b) asigurarea distanţării fizice de minimum 1 metru între participanţii la procesul electoral;
c) dezinfecţia periodică şi după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor participanţilor la procesul electoral;
d) dezinfecţia sediilor secţiilor de votare, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 754/2020 privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, cu modificările și completările ulterioare;
e) afişarea prin grija primarilor în locuri vizibile a regulilor de protecţie individuală, de distanţare fizică, de igienă şi de acces în sediul secţiei de votare şi în localul de vot;
f) stabilirea, pe cât posibil, prin grija primarilor a unor circuite separate de intrare şi de ieşire în sediul secţiei de votare şi în localul de vot, precum şi marcarea corespunzătoare a acestora cu indicatoare;
g) marcarea prin grija primarilor a locurilor de staţionare în sediul secţiei de votare şi în afara acestuia, astfel încât să se asigure menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţii la procesul electoral;
h) amplasarea prin grija primarilor, în sediul secţiei de votare şi în localul de vot, a flacoanelor cu soluţie dezinfectantă, pe bază de alcool, pentru mâini, marcate corespunzător, precum şi a recipientelor unde se vor arunca măştile şi mănuşile folosite;
i) asigurarea prin grija primarilor a personalului tehnic care va măsura temperatura participanţilor la procesul electoral, la intrarea în sediul secţiei de votare şi care va îndruma alegătorii către localul de vot, respectiv către ieşirea din sediul secţiei de votare, astfel încât aceştia să petreacă un timp cât mai scurt în interiorul acestuia;
j) asigurarea prin grija primarilor a termometrelor noncontact şi de către Ministerul Afacerilor Interne a materialelor de protecţie sanitară, precum şi a materialelor dezinfectante pentru secţiile de votare, potrivit reglementărilor în vigoare;
k) preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau locţiitorul acestuia, după caz, se va asigura că numărul total al persoanelor care sunt prezente în acelaşi timp în localul de vot, exceptând alegătorii, nu va fi mai mare de 15;
l) accesul în localul de vot se va face eşalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenţi, în acelaşi timp, mai mult de 5 alegători şi să se respecte distanţarea de minimum 1 metru între persoane; alegătorii sunt obligaţi să îşi dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secţiei de votare şi localul de vot şi la ieşirea din acestea;
m) alegătorul va fi instruit să poziţioneze actul de identitate sau documentul de identitate în suportul terminalului informatic astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV; dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură după care îşi va dezinfecta mâinile prin aplicarea unei soluţii dezinfectante pe bază de alcool sau va schimba mănuşile;
n) în vederea identificării de către operatorul de calculator şi de către membrii biroului electoral al secţiei de votare, alegătorul va fi instruit să îşi îndepărteze pentru scurt timp masca spre a fi identificat, la o distanţă de minimum 1,5 m faţă de operatorul de calculator şi membrii biroului electoral al secţiei de votare, iar după identificare, alegătorul îşi va repoziţiona masca acoperind nasul şi gura;
o) alegătorul se va îndrepta către biroul sau banca la care se află membrul biroului electoral al secţiei de votare care îi va prelua semnătura în lista electorală şi va poziţiona actul de identitate sau documentul de identitate, după caz, pe biroul sau banca respectivă astfel încât atingerea acestuia de către membrii biroului electoral al secţiei de votare să nu fie necesară;
p) se va evita contactul fizic cu membrii biroului electoral al secţiei de votare în timp ce alegătorul semnează în lista electorală, la preluarea buletinelor de vot şi a ştampilei cu menţiunea „VOTAT“. Pe cât posibil, buletinele de vot, ştampila cu menţiunea „VOTAT“ şi pixurile ce vor fi utilizate de către alegători pentru semnare vor fi dispuse astfel încât alegătorul să le poată prelua singur, fără a avea contact direct cu membrii biroului electoral al secţiei de votare, sub supravegherea şi la indicaţia acestora;
q) după exercitarea dreptului de vot, alegătorul îşi va aplica singur, la indicaţia şi sub supravegherea membrilor biroului electoral al secţiei de votare, timbrul autocolant ori ştampila cu menţiunea „VOTAT“, după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate;
r) în ziua votării, echipa care transportă urna specială se va deplasa mai întâi la adresele solicitanţilor din alte cauze decât COVID-19, la unităţile sanitare non-COVID, la unităţile medico-sociale, azile de bătrâni, penitenciare şi centre de reţinere şi arestare preventivă;
s) echipa care transportă urna specială se va deplasa la unităţile sanitare COVID-19 şi la adresele persoanelor izolate şi carantinate numai după ce a asigurat exercitarea dreptului de vot de către categoriile de alegători prevăzute la lit. r);
t) membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care însoţesc urna specială trebuie să poarte mască şi mănuşi ce trebuie schimbate sau dezinfectate cu o soluţie dezinfectantă pe bază de alcool la părăsirea fiecărei incinte;
u) membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care însoţesc urna specială nu vor intra în locuinţa în care se află alegătorul şi vor realiza toate formalităţile la intrarea în aceasta, asigurând o distanţă de minimum 1 metru faţă de alegător;
v) alegătorul care votează prin intermediul urnei speciale şi celelalte persoane prezente în incintă vor purta obligatoriu mască. Alegătorul îşi va dezinfecta mâinile înainte de preluarea buletinelor de vot şi a ştampilei cu menţiunea „VOTAT“, îşi va înlătura pentru scurt timp masca spre a fi identificat şi îşi va repoziţiona masca acoperind nasul şi gura. Alegătorul va semna în lista electorală utilizând ori de câte ori este posibil pixul personal. Ştampila cu menţiunea „VOTAT“ şi, dacă este cazul, pixul utilizat de alegător se dezinfectează după votare de către unul dintre membrii echipei care transportă urna specială prin pulverizare/ştergere cu soluţie dezinfectantă sau prin ştergere cu şerveţele/lavete impregnate cu dezinfectant pe bază de alcool;
w) în cazul persoanelor internate în unităţi sanitare votul cu urna specială va fi asigurat cu implementarea măsurilor specifice; echipamentul de protecţie pentru membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care însoţesc urna specială va fi asigurat de către unitatea sanitară, în conformitate cu nivelul de echipare corespunzător secţiei respective. Toate materialele de protecţie utilizate vor fi introduse într-un sac dedicat;
x) membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, operatorii de calculator şi persoanele acreditate vor purta mască şi mănuşi pe tot parcursul numărării voturilor şi vor menţine o distanţă de minimum 1 metru faţă de celelalte persoane;
y) numărul total al persoanelor care sunt prezente în acelaşi timp în localul de vot, pe durata numărării voturilor, nu poate fi mai mare de 20.”
Propunerile CNSU pentru desfăşurarea mitingurilor electorale
„Se menține obligația organizării și desfășurări evenimentelor/întrunirilor în cadrul campaniei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaților din anul 2020, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății şi al ministrului afacerilor interne, respectarea următoarelor măsuri:
a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toți participanții la evenimente/întruniri;
b) efectuarea triajului observațional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spațiul în care se desfășoară evenimentele/întrunirile;
c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanții la evenimente/întruniri, inclusiv cele desfășurate pe stradă sau din ușă în ușă;
d) afișarea regulilor de acces și de protecție individuală în locuri vizibile în spațiile în care se desfășoară evenimentele/întrunirile;
e) limitarea numărului participanților la maximum 20, în cazul evenimentelor/întrunirilor/acțiunilor desfășurate în spațiu închis și a duratei acestora la maximum două ore;
f) limitarea numărului participanților la maximum 50, delimitarea prin semne vizibile a perimetrului și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană, în cazul evenimentelor/ întrunirilor/acțiunilor desfășurate în aer liber;
g) limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6, în cazul acțiunilor desfășurate pe stradă;
h) limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2, în cazul acțiunilor din ușă în ușă;
i) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie materialele de propagandă electorală, înaintea începerii acțiunii;
j) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.”
Întreg documentul poate fi consultat prin accesarea acestui link sau îl puteţi răsfoi mai jos.