DOCUMENT: Decizia semnată de Ludovic Orban. S-a stabilit clar cine trebuie să intre în izolare

În urma unei noi întâlniri a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, a fost luată o decizie extrem de importantă privind măsurile de izolare sau carantină ce se aplică celor care se întorc din alte ţări afectate de coronavirus. Care este criteriul care decide cine trebuie să stea în izolare şi cine nu?

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea numărul 33 privind stabilirea noilor criterii de exceptare de la măsurile de izolare/carantină aplicabile persoanelor care sosesc din țările membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European precum și aprobarea listei țărilor terțe pentru care se aplică exceptarea.

Astfel, a fost stabilit drept criteriu pe baza căruia se face exceptarea de la măsurile de izolare/carantină aplicabile persoanelor care sosesc în România, din statele membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori care trebuie să fie mai mică sau egală cu cea înregistrată în România, în perioada similară.

În baza acestui criteriu, Institutul National de Sănătate Publică stabilește lista țărilor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European pentru care persoanele care sosesc în România din acestea sunt exceptate de la măsurile de izolare/carantină pe care o supune aprobării Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Lista se actualizează săptămânal, în fiecare zi de luni, de către Institutul National de Sănătate Publică, se aprobă de Comitetului Național pentru Situații de Urgență și se publică pe site-ul www.insp.gov.ro.

În adoptarea Hotărârii CNSU numărul 33 din 2 iulie s-a ținut cont de recomandarea Consiliului Uniunii Europene cu numărul 2020/0134 (NLE) privind restricția temporară asupra călătoriilor neesențiale către UE, dar și de recomandările formulate prin Hotărârea nr. 20 din 01.07.2020, a Grupului de suport tehnico – științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României.

Decizia CNSP semnată de premierul Orban poate fi consultată aici.