Document oficial prin care autoritățile pregătesc terenul pentru interzicerea creșterii porcilor în gospodăriile populației.
Agrointeligența – www.agrointel.ro a intrat în posesia unor măsuri aprobate de responsabilii statului, aceste măsuri incluzând sacrificarea controlată a porcilor din gospodării și apoi interzicerea repopulării. Mai exact, gospodarii care sperau ca din banii primiți despăgubire pentru porcii sacrificați să își ia alte suine nu vor putea face acest lucru.
Măsurile adoptate fac obiectul unui document ce are statut de ”nesecret”. În realitate, însă, deși elaborarea lui a avut loc pe 29 august, prevederile sale au fost ținute sub secret și nu au fost popularizate la nivel național, așa cum ar fi trebuit având în vedere puternicul impact social al măsurilor. De subliniat că adoptarea acestora marchează și schimbarea completă a strategiei abordate de medicii veterinari la solicitarea fermelor de suine care vor eliminarea porcilor crescuți în gospodării.