Șeful statului a promulgat legea care modifică Codul muncii şi care se referă la sancţionarea nerespectării dispoziţiilor privind munca suplimentară.
Se dau amenzi de 3.000 de lei
Legea pentru modificarea art. 260 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii prevede ca „nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară să fie sancţionată contravenţional cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei pentru fiecare persoană identificată”.
Şeful statului solicitase Parlamentului reexaminarea acestui act normativ, invocând între altele că „ar trebui să se clarifice dacă înăsprirea sancţiunii pentru încălcarea dispoziţiilor privind munca suplimentară vizează doar situaţia urmărită de iniţiatori – cea a prestării orelor suplimentare dincolo de limita legală prevăzută de art. 114 din Codul muncii – sau se referă/se aplică şi altor situaţii ce pot reprezenta încălcări ale Codului muncii”.
Parlamentul a respins însă cererea de reexaminare a acestei legi.